Profita din plin de lamai in acest sezon cu aceste prajituri delicioase.

Desert Cu Lamaie
Timp total 55 minute

Ingrediente

  • 3 lamai medii
  • 1 1/4 cani de zahar pudra
  • 125g unt
  • 2 oua, separate
  • 1 cana faina
  • 2 linguri de lapte
  • smantana

Mod de preparare

1. Se incalzeste cuptorul la 180C. Se unge o tava de briose. Se taie sase felii de 2 mm grosime de lamaie. Se pun 2 linguri de zahar pe o farfurie. Se inmoaie feliile, pe rand, in zahar. Se pune cate o felie in tava pregatita, in fiecare forma de briosa.

2. Se rad 2 lingurite de coaja de la o lamaie. Se stoarce sucul de la lamaile ramase. Folosind un mixer electric, se bate untul cu 1/2 cana zahar si coaja de lamaie pana capata o culoare palida. Se adauga galbenusurile de ou, pe rand, amestecand bine dupa fiecare adaugare. Se bat albusurile de ou intr-un alt castron pana cand se formeaza varfuri rigide.

3. Se cerne faina peste amestecul de unt. Se adauga 1 lingura suc de lamaie si lapte. Se amesteca. Folosind o lingura mare de metal, se incorporeaza albusurile batute in amestecul de unt. Se imparte compozitia intre formele de briose, netezind partea de deasupra. Se da la cuptor timp de 20 de minute sau pana cand devin aurii si un bat introdus in centru iese curat. Se lasa sa se raceasca in tava timp de 10 minute.

4. Intre timp, se pun zaharul si 1/3 cana de suc de lamaie intr-o cratita la foc mediu. Se lasa pe foc, amestecand constant, timp de 3-4 minute sau pana cand se dizolva zaharul. Se da in fiert, apoi se reduce focul. Se fierbe timp de 4-5 minute sau pana cand devine gros si siropos. Se toarna jumatate din sirop peste prajituri. Se raceste timp de 5 minute. Se servesc prajiturile calde cu restul de sirop si smantana.