Aperitive și gustări

Hummus cu dovleac copt

Dovleacul este vedeta toamnei și poate fi inclus într-o mulțime de rețete, fie ele dulci sau sărate. Putem face plăcintă sau cheesecake cu dovleac, dar și supă sau hummus. Este la fel de gustos atât în combinații dulci, cât și sărate, iar aroma de copt dă preparatelor o savoare aparte.  Astăzi vă propunem o rețetă de hummus cu dovleac copt, simplă și delicioasă. Puteți savura pasta de năut cu dovleac cu lipii, pâine prăjită sau tartine, pe post de aperitiv. 

Quiche cu ceapă caramelizată, bacon și cheddar

Nimic nu se compară, într-o zi rece, cu o tartă caldă, fie că este vorba despre una dulce sau sărată, care să-și împrăștie aroma în toată casa. De aceea, astăzi ne-am gândit să vă propunem o rețetă de tartă sărată, cu ceapă caramelizată, cheddar și bacon. Se face ușor, mai ales dacă optați pentru aluat cumpărat, gata pregătit. Dacă doriți să preparați și aluatul, aveți instrucțiunile AICI.

Sărățele cu pesto și usturoi

Aluatul foietaj este un ingredient foarte versatil și spornic în bucătărie. Îl puteți folosi la o mulțime de preparate, de la aperitive până la plăcinte, sărate sau dulci. Aluatul foietaj se găsește în orice supermarket, așa că nu este nevoie să îl preparați voi.  Astăzi vă propunem o rețetă extrem de simplă, pentru care aveți nevoie de numai câteva ingrediente. Sărățelele cu pesto și parmezan pot fi pregătite pe post de aperitiv, gustări sau când aveți poftă de ceva sărat. Se potrivesc de minune lângă un pahar de bere rece. 

Pancakes de cartofi cu parmezan

Cartofii te pot salva din orice situație, atunci când nu mai știi ce să gătești. E suficient să dai o căutare pe internet și vei găsi zeci, poate chiar sute de rețete pe bază de cartofi, dincolo de clasicele pe care le cunoaște toată lumea, adică piure, cartofi prăjiți sau la cuptor.  Astăzi vă propunem o rețetă ușoară, delicioasă și foarte atractivă. Pancakes de cartofi cu parmezan, pe care le puteți savura ca gustare, ca garnitură, sau alături de un sos. Sunt ușor de făcut și merită să le încercați! 

Pesto de pătrunjel și nuci

Sosul pesto de de pătrunjel și nuci este un sos extrem de versatil și se potrivește în o mulțime de rețete și preparate. De la paste și până la pește, fripturi și chiar simplu, ca gustare, cu o felie de pâine prăjită.

Sendvișuri grilled cheese

Există câteva mâncăruri care fac furori pe rețelele de socializare și pe care, odata ce le vezi, nu reziști să nu le încerci. Este și cazul acestor sendvișuri grilled cheese, inspirate, bineînțeles, din bucătăria americană. Arată extrem de apetisant, se fac foarte ușor și nu aveți nevoie decât de trei ingrediente. Le puteți pregăti pentru micul dejun sau pur și simplu, ca gustare, atunci când vă e foame sau aveți poftă de ceva bun. 

Sticks-uri de mămăligă cu cașcaval (mămăligă prăjită)

Cine ar fi crezut că banala mămăligă poate fi transformată într-o gustare apetisantă și delicioasă? Dacă v-a rămas mămăligă rece și nu știți ce să faceți cu ea, o puteți transforma în aceste sticks-uri crocante și delicioase. O puteți face și de la zero, dacă nu aveți mămăligă rece. Sticks-urile de mămăligă pot fi pregătite și pe grătar, dar în acest caz va trebui să le tăiați mai mari. Veți obține astfel o gustare foarte simplă, care se potrivește pentru orice ocazie. 

Ouă coapte în chiflă

Preparatele culinare pe bază de ouă sunt foarte versatile. Sunt sățioase, hrănitoare și le puteți servi atât ca mic dejun cât și pe post de cină. Este și cazul rețetei pe care v-o propunem astăzi, foarte simplă și gustoasă.  Rețeta de ouă coapte în pâine este atât de simplă, încât și un copil o poate reproduce. Nu trebuie să aveți experiență sau îndemânare în bucătărie, pentru că oricum nu aveți cum să dați greș. Pornind de la această rețetă, puteți improviza și adăuga și alte ingrediente care vă plac, cum ar fi bacon. 

Brioșe aperitiv cu spanac și cheddar

Brioșele nu sunt doar un desert delicios, ci pot fi și un aperitiv foarte apetisant. Există o mulțime de variante de a prepara brioșe în varianta sărată, care mai de care mai delicioase. Sunt perfecte pentru a fi servite pe post de aperitive, la o petrecere pentru copii sau pe post de mic dejun. O rețetă de brioșe sărate vă propunem și noi, astăzi. Cu spanac și cheddar, aceste brioșe sunt delicioase și sănătoase și vor fi și pe placul copiilor. Se fac rapid și sunt delicioase atât calde, cât și reci. 

Bruschete cu sos Tapenade

Aperitivele rapide și ușoare sunt ideale atunci când aveți de preparat o masă pentru musafiri, pentru o petrecere sau pur și simplu aveți poftă de ceva bun și rapid. Un sos, o pastă sau un pate făcut la rece vă scoate întotdeauna din încurcătură.  Astăzi vă propunem o rețetă simplă de pastă Tapenade, un pate cremos de măsline cu capere și anșoa, originară din sudul Franței. Spre deosebire de pateul de măsline, clasic, ingredientul cheie din această rețetă în reprezintă caperele. Este o rețetă de post, iar pasta poate fi păstrată mai multe zile în frigider, într-un recipient închis. 

Șuberek cu brânză, ca în Dobrogea

Dacă ați mers în zona Dobrogei și nu ați mâncat măcar o dată șuberek, ați mers degeaba. Cea mai bună plăcintă cu brânză, așa cum numai dobrogenii știu să o facă, este delicioasă și foarte ușor de făcut.  Șuberekul se regăsește și în bucătăria turcească, de acolo venind inspirația pentru rețeta dobrogeană. Copt sau prăjit, cu brânză sau cu carne - șuberek este o plăcintă delicioasă în orice variantă și pentru orice ocazie.

Crochete de cartofi cu cașcaval

Atunci când aveți poftă de o gustare rapidă sau de un aperitiv de efect, aceste crochete cu cașcaval vă scot din încurcătură. Se fac ușor, sunt delicioase și le puteți prepara pentru orice ocazie. Le puteți servi și simple, sau alături de un pahar de bere, pe post de gustare, în timp ce vizionați un film. În plus, crochetele de cartofi cu cașcaval reprezintă un preparat economic, pentru care aveți nevoie doar de câteva ingrediente pe care le aveți la îndemână, acasă. 

Cremă de unt cu usturoi și ierburi aromatice

Nimic nu se compară cu o friptură fragedă, rumenită pe grătar, cu un sos care să o complimenteze perfect. Dacă nu aveți la îndemână un sos care să se potrivească, puteți apela la un truc simplu: unt aromatizat cu usturoi și ierburi. Îl puteți prepara și păstra mai multe zile la frigider sau la congelator.  Se potrivește de minune cu carnea de vită, porc sau cu un file de pește. Secretul este să îl puneți peste bucata de carne cât aceasta este încă fierbinte, pentru a se topi. În acest fel, aromele se vor combina perfect.

Sandvici cald cu ou și bacon

Un sandvici cald este o idee excelentă atunci când aveți poftă de o gustare mai consistentă sau pe post de mic dejun. Rumenit la exterior și umplut cu ce vă place, alături de o cafea caldă sau un ceai... sună ca un început de zi perfect, nu-i așa? Astăzi vă propunem o rețetă pe cât de simplă, pe atât de delicioasă. Un sandvici cald, cu bacon și ou ochi, cu cașcaval topit și rumenit în unt. Dacă deja v-am făcut poftă și aveți ingredientele la îndemână... ce mai așteptați?!

Ruladă de cartofi umplută cu spanac

Cartofii sunt delicioși în orice combinație, de la cele mai simple până la cele mai complexe preparate. Unde mai pui că sunt atât de versatili și pot fi incluși în atât de multe rețete, încât nu ai cum să te plictisești de gustul și textura lor.  Astăzi vă propunem o rețetă cu cartofi atipică. O ruladă din cartofi, umplută cu spanac. Amidonul din cartofi și cu cel din făină se vor combina și vor forma un aluat delicios și consistent pentru ruladă. 

Hummus cu ardei copți

Dacă v-ați plictisit de gustul de hummus tradițional, îi puteți da o notă de originalitate combinându-l cu ardei copt. Pe lângă gustul deosebit și aroma de fum, hummusul va avea și o culoare foarte frumoasă, portocalie, care îl va face extrem de apetisant. Puteți alege năut gata fiert, pentru a vă ușura treaba, sau puteți să îl fierbeți voi, dar trebuie să țineți cont de faptul că necesită câteva ore bune de fierbere. Și dacă tot aveți ardei copți la îndemână, vă invităm să încercați și Muhammara, această pastă de ardei copți cu nuci, inspirată tot din bucătăria orientală. 

Omletă în stil grecesc

Omleta este o idee delicioasă și sățioasă pentru micul dejun și nu numai. Există o mulțime de rețete de omletă, de la cele mai simple, până la cele mai complicate, cu ingrediente deosebite. Astăzi vă propunem o omletă în stil grecesc, delicioasă și plină de proteine și vitamine. Omleta grecească este diferită de omleta pe care o știm noi prin faptul că ea conține ceapă, brânză feta și măsline kalamata, adică câteva ingrediente de la salata grecească. Practic, este o combinație între o omletă clasică și o salată în stil grecesc. 

Clătite cu șuncă și cașcaval

Clătitele sunt un preparat extrem de versatil, pentru că pot fi savurate atât în varianta dulce, cât și în versiunea sărată, ca aperitiv. Dacă vreți să vă bucurați de un preparat 2 în 1 secretul este să nu puneți zahăr sau esență în compoziția pentru clătite. Faceți un aluat neutru, iar apoi le puteți umple cu orice vă place, după preferință.  Astăzi vă propunem o rețetă simplă de clătite cu șuncă și cașcaval. Le puteți servi calde sau reci, gratinate la cuptor sau oricum vă place. În plus, dacă faceți mai multe clătite, puteți păstra câteva și pentru desert și să le umpleți cu cremă de ciocolată, miere sau dulceață. 

Salată cu macrou afumat

Ce spuneți de o salată rapidă și ușoară cu pește afumat și maioneză? O puteti pregăti pentru orice ocazie, ca aperitiv sau pe post de gustare. În plus, nu vă ia mai mult de 10 minute să o preparați.

Cremvurști în aluat foietaj (Pigs in a blanket)

Gustările simple și rapide vă salvează în orice situație. Atunci când aveți de pregătit o gustare pentru musafiri, un aperitiv cald sau ceva rapid pentru o petrecere de copii. Iar cremvurștii în aluat foietaj sunt întotdeauna o idee bună și la îndemână.  Americanii le spun Pigs in a blanket și este o rețetă extrem de populară la ei. Puteți folosi cremvurști simpli sau cârnăciori afumați, în funcție de preferințe. Indiferent de caz, veți obține o gustare delicioasă și care vă va face să vă lingeți pe degete. 

Romesco - pastă spaniolă de ardei copți

Fiecare bucătărie internațională are câteva preparate semnătură. Așa cum nu există român care să nu știe gustul sarmalelor, la fel nu există spaniol care să nu fi gustat Romescu, celebra pastă de ardei copt.  Cu o culoare foarte apetisantă și o textură cremoasă, Romesco este un sos de ardei copt, cu migdale și alune, delicios și ușor de făcut. Merită să îl încercați măcar o dată și vă garantăm că vă veți îndrăgosti de gustul lui. 

Pate de măsline (de post)

Atunci când aveți poftă de o gustare rapidă, delicioasă și care să nu necesite ingrediente complicate, o felie de pâine cu pateu de măsline este ideală. Puteți face acest pateu și pentru aperitive, atunci când aveți musafiri și vreți să pregătiți mai multe feluri de gustări. În plus, rețeta este una de post, așa că vă puteți bucura de ea în orice perioadă a anului.  Pasta sau pateul de măsline poate fi făcută cu orice fel de măsline, dar este ideal să folosiți măsline kalamata. Sunt cele mai aromate și cele mai gustoase și se potrivesc perfect pentru un astfel de preparat. 

Cilbir - ouă poșate cu cremă de iaurt și usturoi

Cilbir este un preparat tradițional turcesc, o rețetă extrem de veche și de populară în bucătăria otomană. Se spune că sultanii otomani mâncau acest preparat delicios încă din secolul al 15-lea. Rețeta s-a păstrat până în zilele noastre și a devenit populară și în alte locuri din lume.  Cilbir este o combinație de cremă de usturoi cu iaurt, ouă poșate și unt infuzat cu mirodenii. Este o alternativă spectaculoasă la ouăle ochiuri sau poșate, simple, și îl puteți prepara pentru orice masă și în orice moment al zilei. 

Muhammara - pastă de ardei copt cu nuci

Bucătăria orientală este extrem de ofertantă atunci când vine vorba despre gusturi și arome deosebite. Mirodeniile și condimentele fac din fiecare preparat unul aparte, care nu seamănă cu nimic din alte bucătării internaționale.  Muhammara este o pastă de ardei copt cu nuci, o combinație care poate părea ciudată la prima vedere. Vă asigurăm însă că gustul este deosebit. Originară din bucătăria siriană, Muhammara poate fi servită ca aperitiv, cu lipie proaspătă sau ca sos, alături de un alt preparat. 

Avocado pane, în crustă de pesmet și parmezan

Avocado poate fi savurat într-o mulțime de combinații și rețete, dar o modalitate delicioasă de a-l găti este să-l prăjiți. Da, ați auzit bine, avocado prăjit, pane, în crustă de pesmet și parmezan.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este foarte simplă și de efect, o puteți pregăti ca gustare, aperitiv sau variantă vegetariană pentru șnițel. 

Tartine cu mazăre și pesto

Oricând ai poftă de ceva bun și rapid, sau trebuie să prepari niște aperitive pentru musafiri, un platou cu tartine te scoate din încurcătură. Astăzi vă propunem o rețetă de tartine cu mazăre și pesto, delicioase, colorate și foarte simplu de făcut.  Tot ce aveți de făcut este să puneți toate ingredientele în blender și să le pasați. În cinci minute aveți deja crema pentru tartine pregătită și tot ce trebuie să mai faceți este să o întindeți pe feliile de pâine. 

Quiche cu zucchini

Atunci când auzi de un preparat inspirat din bucătăria franceză, te gândești la ceva foarte complex, nu-i așa? Ei bine, nu este deloc cazul acestei rețete de quiche. Dimpotrivă, este un preparat foarte simplu, pe care îl puteți face ca mic dejun sau brunch, pentru toată familia.   În plus, quiche-ul este un preparat foarte versatil, pentru că puteți adapta și personaliza rețeta în funcție de preferințe și de ce aveți poftă în momentul respectiv. Pornind de la rețeta simplă, cu aluat de tartă, ouă și mozzarella sau brânză, puteți adăuga orice legumă vă place: dovlecei, roșii, broccoli, ciuperci etc. Astăzi vă propunem o rețetă foarte simplă de quiche cu zucchini sau dovlecei, potrivită pentru orice masă și orice ocazie.

Chec aperitiv cu spanac și ricotta

Checul aperitiv este o alegere nemaipomenită, indiferent de ocazie. Îl puteți prepara atunci când aveți musafiri, când vreți să pregătiți niște aperitive gustoase și sănătoase sau pur și simplu, fără nicio ocazie.  Checul cu spanac și ricotta este ideal mai ales pentru copiii care nu mănâncă spanac în mod normal, ci doar integrat în alte rețete. Este sănătos, se face ușor și poate fi păstrat în pungi de hârtie și savurat pe post de mic dejun. 

Bruschete cu ton, o gustare rapidă și ușoară

Bruschete cu ton, o gustare rapidă și ușoară care este întotdeauna bine-venită, indiferent de ocazie. Adăugați roșii, mozzarella, lamâie și unt pentru un gust divin.

Tortillas făcute în casă

Există multe sortimente de pâine și derivate care pot fi făcute în casă. De la pite grecești, până la lipii arăbești și de la ciabatta italiană până la tortilla mexicană. Toate au farmecul lor și un gust aparte și modalități originale de servire.  Astăzi vă propunem o rețetă de tortilla făcută în casă. O puteți savura ca atare sau o puteți folosi pentru a prepara tacos acasă. Spre deosebire de pâinea obișnuită și de lipii, la tortilla nu se pune drojdie, pentru că nu trebuie să crească, ci trebuie să rămână subțire. 

Baghetă umplută cu brânză și bacon

Rețetele rapide și ușoare, care nu necesită preparare termică, sunt nemaipomenite atunci când aveți de preparat o masă pentru musafiri sau pur și simplu vreți ceva rapid și delicios.Din această categorie face parte și această baghetă umplută cu brânză, bacon și legume. Este delicioasă, se face extraordinar de ușor și nu aveți nevoie de cine știe ce experiență în bucătărie. În plus, arată senzațional și în secțiune, atunci când este feliată. 

Galette cu ouă și ciuperci

Galette este un preparat rustic, din bucătăria franceză, care a devenit popular și în alte zone ale lumii. Este delicios, poate fi umplut cu orice și servit pe post de mic dejun, gustare sau în orice alt moment al zilei. Galette este practic, un suport făcut din aluat de tartă, pe care îl puteți umple cu orice vreți. Astăzi vă prezentăm varianta cu brânză, ciuperci și ouă, delicioasă, sățioasă și foarte ușor de făcut. 

Pate de ciuperci cu ricotta

Ciupercile sunt una dintre cele mai apreciate legume. Sunt gustoase, sățioase, conțin o mulțime de substanțe nutritive, sunt o sursă excelentă de proteine vegetale și pot fi gătite în atât de multe feluri, încât nu ai cum să te plictisești de gustul lor. Unde mai pui că există o mare varietate de ciuperci, pentru toate gusturile și toate buzunarele: de la banalele champignon și ciupercile de pădure, până la cele mai sofisticate, cum ar fi trufele.  Astăzi vă propunem să încercați un pate de ciuperci, simplu și delicios, cremos, datorită combinației cu ricotta. Se face ușor, poate fi păstrat în frigider câteva zile și îl puteți prepara din orice fel de ciuperci vă plac. Aveți grijă doar să fie ciuperci dintr-o sursă sigură, nu culese din pădure sau de pe marginea drumului, sau a căror proveniență nu o cunoașteți. Pot fi periculoase pentru sănătate și, în unele cazuri, chiar fatale. 

Tartă cu brânză de capră și dovlecei

Tartele sărate sunt o idee nemaipomenită atunci când vreți să preparați ceva delicios, pe post de aperitiv sau masă în sine. Pornind de la un aluat sărat de tartă, puteți improviza și le puteți umple cu orice fel de legume, brânzeturi sau combinații dintre cele două. Astăzi vă propunem o rețetă de tartă cu brânză de capră și dovlecel (sau zucchini), ușor de făcut și mai ales de savurat în zilele de vară. Nu aveți nevoie de multe ingrediente, dar veți obține o tartă delicioasă, al cărei gust vă va cuceri. 

Rulouri cu somon afumat și cremă de brânză

Aperitivele simple și rapide, care sunt gata în câteva minute și pentru care nu ai nevoie de multe ingrediente, sunt ideale atunci când ai de pregătit o masă pentru musafiri sau prentru sărbători. În această categorie se încadrează și această rețetă de rulouri de somon cu pâine și cremă de brânză.  Aveți nevoie de fix trei ingrediente plus mirodenii (pe care le puteți omite), pentru a obține niște aperitive delicioase și de efect, care îi vor cuceri pe cei care le vor gusta. 

Dovlecel pane în stil grecesc (Kolokythakia tiganita)

Rețetele cu dovlecel sunt printre cele mai fresh pe care le puteți prepara vara. Este o legumă deloc pretențioasă, care se gătește repede și care poate fi savurată într-o mulțime de feluri.  Dacă aici am vorbit despre dovlecelul pane clasic, cu crustă de făină, ou și pesmet, astăzi vă propunem o variantă mult mai simplă, inspirată din bucătăria grecească, de dovlecei crocanți, tăvăliți doar prin făină.  În rețeta originală, acești dovlecei se numesc Kolokythakia tiganita și sub această denumire îi puteți găsi în meniurile restaurantelor și tavernelor grecești. 

Sendvișuri cu ton și avocado

Atunci când vrei să pregătești ceva rapid de mâncare, un sendviș este alegerea ideală. Se face ușor, nu necesită multe ingrediente sau multă răbdare și poate fi pregătit și de un copil.

Omletă în stil nemțesc

Omleta, poate cel mai versatil mod de a găti ouăle, este un mic dejun popular în toate colțurile lumii. Poate și pentru că poți personaliza destul de ușor rețeta și adăuga tot felul de ingrediente care îți plac în ea. Nici nu e de mirare că există aproape 200 de rețete de omletă pe internet, și cine știe câte nedescoperite încă. Cu bacon, cu legume, cu brânzeturi sau simplă, sub formă de clătită sau amestecată, omleta este o alegere delicioasă la orice oră. Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație germană, de omletă rulată, cu bacon și chives. Omleta arată în farfurie exact ca o clătită umplută și rulată, se face ușor și este delicioasă!

Pate de ton - simplu și delicios

Aperitivele ne scot întotdeauna din încurcătură, atunci când avem musafiri și vrem să pregătim ceva rapid. Un platou cu feliuțe de pâine decorate cu diverse pateuri, creme sau salate este o alegere simplă, dar de efect.

Saganaki - cel mai bun aperitiv grecesc

Unul dintre cele mai gustoase lucruri din bucătăria grecească îl reprezintă aperitivele. Măsline, brânză, salată, pita grecească, toate stropite din belșug cu ulei de măsline și cu zeamă de lămâie.  Despre un astfel de aperitiv vorbim și noi astăzi. Saganaki, adică o felie de brânză prăjită în ulei de măsline și savurată cu puțină zeamă de lămâie. În unele restaurante grecești, saganaki se servește flambată, ceea ce o face să arate și mai spectaculos. Noi vă propunem o rețetă simplă, dar delicioasă, pe care o puteți face cu orice fel de brânză tipic grecească. 

Ouă "norișori" - cel mai bun mic dejun

Ouăle sunt o alegere excelentă pentru micul dejun. Sunt o sursă importantă de proteine și pot fi consumate într-o mulțime de rețete și combinații. Fierte moale sau tare, ochiuri, poșate, omletă, ouă Benedict, coapte etc.  Astăzi vă propunem o rețetă mai atipică, dar foarte gustoasă și ușor de făcut. Norișori de ouă rumenite în cuptor. Arată aproximativ ca ouăle ochiuri, numai că albușul este sub formă de spumă. 

Manakeesh - pizza libaneză

Manakeesh sau Manakish, așa cum mai este numită, este un fel de pizza arăbească, delicioasă și ușor de făcut. La fel ca pizza pe care o știm cu toții, Manakeesh se poate face cu diferite toppinguri, printre care carne tocată, brânză sau zaatar.  Astăzi vă prezentăm rețeta cu brânză, ușoară și delicioasă, pe care o puteți prepara foarte simplu. Aveți nevoie de cel puțin două feluri de brânză, pe care le puteți combina între ele sau folosi separat. Puteți folosi și altfel de brânzeturi care vă plac.   

Chifteluțe pufoase - cea mai simplă rețetă

Atunci când vine vorba despre mâncăruri tradiționale românești, chiftelele sunt una dintre vedetele din bucătărie. Se fac ușor și sunt foarte versatile, astfel că vă salvează atunci când aveți niște carne tocată și vreți să gătiți ceva repid, ușor și delicios.  Chifteluțele se pot servi calde, cu garnitură sau cu sos de roșii, sau reci, ca aperitiv. Sunt delicioase în orice combinație și le puteți face din orice fel de carne tocată: vită, porc, pui sau amestec.  

Sărățele cu spanac și brânzeturi

Spanacul este o sursă excelentă de vitamine și substanțe nutritive, dar nu toată lumea agreează gustul lui. De aceea, rețetele care includ spanac fără să aibă gust pregnant de spanac sunt ideale.  Plăcintă, sărățele, salate, sosuri și lista poate continua. Astăzi vă propunem o rețetă de sărățele cu spanac și brânzeturi, crocante și cremoase, în același timp, delicioase și perfecte de savurat alături de un pahar de bere, pe post de gustare. Se fac ușor și vă asigurăm că vor fi și pe placul celor mici care fac mofturi atunci când văd spanac în farfurie. 

Nuggets de broccoli și quinoa

Chifteluțele din legume sunt delicioase și foarte versatile. Se pot face din orice combinații de legume, semințe, condimente, gusturi și arome și sunt perfecte dacă v-ați plictisit de chifteluțele clasice, din carne.  Astăzi vă propunem o rețetă de nuggets din quinoa și broccoli, ușor de făcut și pline de vitamine și substanțe nutritive. 

Varză de Bruxelles învelită în bacon

Atunci când ai poftă de ceva bun, dar care să nu te facă să te simți vinovat, poți alege o combinație de legume cu bacon, rumenite la cuptor. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una foarte simplă, dar delicioasă.  Dacă nu sunteți neapărat fan varză de Bruxelles gătită clasic, vă asigurăm că varianta aceasta, învelită în bacon și rumenită la cuptor, vă va cuceri imediat. Este crocantă, delicioasă, ușor de făcut, și o puteți servi atât ca gustare, cât și pe post de garnitură. 

Chips-uri din avocado cu parmezan

Atunci când ai poftă de o gustare sănătoasă, pe care să o savurezi în timp ce vezi un film, chips-urile făcute în casă sunt alegerea ideală. Se pot face din orice legumă vă place, cu condimentele preferate. Avantajul este că știți exact ce puneți în ele și nu vor avea conservanți sau coloranți artificiali. Astăzi vă propunem o rețetă de chips-uri crocante și delicioase, făcute din avocado și parmezan. Combinația este delicioasă, sănătoasă și le puteți savura oricând, fără să vă simțiți vinovat pentru alegere. Se pot păstra mai multe zile, în pungi de hârtie, și sunt o gustare delicioasă și pentru copii.

Tortilla wraps cu somon afumat și spanac

Atunci când ai poftă de ceva rapid și sănătos și vrei să eviți sendvișurile clasice, un wrap de tortilla umplut cu ce îți place ție este alegerea perfectă.  Astăzi vă propunem o rețetă simplă, sănătoasă și rapidă, de wrap cu somon afumat și baby spanac. Se face repede și este ideal ca gustare, ca masă rapidă sau chiar pentru a fi luat la pachet atunci când călătoriți sau la birou. 

Porumb copt cu cheddar și bacon

Vara, porumbul fiert sau copt este o gustare nemaipomenită, ieftină și ușor de făcut. A apărut deja porumbul de lapte, românesc, așa că este un moment perfect pentru o astfel de gustare. Astăzi vă propunem un fel puțin diferit de a savura porumbul copt, cu topping. Arată și miroase demențial, iar porumbul rumenit pe jar se combină perfect cu cașcavalul topit și cu baconul crocant. 

Borek - cea mai bună plăcintă turcească

Există o mulțime de feluri de a face plăcintă cu brânză, dar niciuna nu se compară cu borek, clasica plăcintă cunoscută din bucătăria orientală. Este vorba despre o plăcintă cu brânză sărată, în straturi, cu foi subțiri de plăcintă.  Puteți face borek și sub formă de batoane, cu brânza rulată subțire în foi de plăcintă, dar aceea necesită mai multă răbdare. De asemenea, puteți adăuga spanac, verdeață, sau orice alte condimente vă plac în plăcintă. Noi vă prezentăm astăzi rețeta cea mai simplă.