Astăzi vă propunem un desert ușor și gustos, o tartă cu pere aromată, dulce și delicioasă. Tartele cu fructe sunt printre cele mai gustoase și ușor de făcut deserturi. Și asta pentru că aluatul pentru tartă este același, în timp ce cu fructele vă puteți juca și pune de fiecare dată altceva. 

Mere, pere, ananas, portocale, piersici, prune etc. Alegeți ce vă place și veți avea de fiecare dată un desert diferit, pornind de la aceeași bază. 

Tartă cu pere
Timp total 1 oră

Ingrediente

1 kg pere 100 g zahăr 15 g unt 1 plic zahăr vanilat Pentru aluat: 250 g făină 70 g zahăr pudră 125 g unt rece 2 gălbenușuri 5 linguri de apă

Mod de preparare

Puneți făina într-un bol și adăugați untul rece, tăiat cubulețe, zahărul pudră și un praf de sare. Începeți să încorporați untul în făină și amestecați până când obțineți un aluat sfărâmicios.

Adăugați gălbenușul și apa și frământați câteva minute. Acoperiți aluatul cu o folie de plastic și lăsați-l la frigider pentru 15-20 de minute.

Între timp, curățați și tăiați perele felii sau cubulețe. Căliți perele în puțin unt, cu zahărul și cu zahărul vanilat. Amestecați și lăsați până când zahărul s-a topit și apa pe care au lăsat-o perele s-a evaporat.

Întindeți aluatul într-o tavă rotundă, pentru tartă, tapetată cu unt, având grijă să aduceți aluatul și pe pereții tăvii. Turnați perele și întindeți pe toată suprafața.

Puneți la cuptor, în cuptorul preîncălzit, la 170 de grade, pentru 30-35 de minute.

Poftă bună!