Supă cremă de zucchini

Apare în Supa crema de dovlecei, Supa crema de legume, Supa crema

Supă cremă de zucchini
5 voturi
3 5

Atunci când nu ai timp sau chef să gătești, o supă cremă te scoate întotdeauna din încurcătură. Se face ușor, repede, nu ai nevoie de multe ingrediente sau foarte multă îndemânare. Nici nu trebuie să tocați cu grijă legumele, pentru că oricum veți pasa supa. 

În plus, într-o jumătate de oră aveți o masă delicioasă, sănătoasă și rapidă. Supa cremă de zucchini este plină de vitamine, nu are multe calorii și poate fi o masă delicioasă și pentru copiii mici. 

Ingrediente

  • 1 ceapă mică
  • 2 căței de usturoi
  • 3 zucchini sau dovlecei
  • 1 litru supă de pui sau apă
  • 2 linguri smântână
  • 2 linguri ulei
  • sare
  • piper
  • pătrunjel verde
  • parmezan pentru servit (opțional)
Timp de preparare: 30 minute
Vezi si:

Mod de preparare

Spălați dovleceii și tăiați-i cubulețe, cu tot cu coajă. Tocați mărunt ceapa și usturoiul. Puneți legumele la călit în puțin ulei, asezonați cu sare și piper și amestecați bine.

Când legumele s-au călit, puneți supa de pui peste și lăsați să mai fiarbă 15-20 de minute. Opriți focul și pasați supa cu un blender vertical. Mai adăugați sare și piper, dacă mai este nevoie. Puneți smântâna și amestecați bine.

Serviți cu pătrunjel proaspăt și cu o lingură de parmezan ras.

Poftă bună!
recomandări

Trebuie sa vezi si...

facebook whatsapp email

Autentifica-te pentru a comenta