În piețe și supermarketuri a apărut deja porumbul de fiert, așa că rețeta pe care v-o propunem astăzi este una foarte simplă, dar gustoasă și sățioasă, de supă cremă de porumb. Se face foarte ușor și este delicioasă, deși nu se bucură de foarte multă popularitate, mai ales în bucătăria românească.

Atunci când vrei să prepari o masă rapidă și sănătoasă, supele cremă te scot cel mai repede din încurcătură. Puteți face supa cremă de porumb cu porumb proaspăt sau cu porumb congelat, de anul trecut. Atenție, dacă folosiți porumb la conservă! Acela este dulce și, chiar dacă îl clătiți cu apă rece, e posibil ca dulceața să rămână și să se simtă în supă. 

Supă cremă de porumb cu bacon
Timp total 1 oră

Ingrediente

800 g boabe de porumb 2 căței de usturoi 1 ceapă sare piper 1 cartof 150 ml smântână ulei de măsline bacon pentru servit (opțional)

Mod de preparare

Puneți uleiul de măsline într-o oală pe foc. Adăugați ceapa și usturoiul tocate mărunt și căliți câteva minute. Asezonați cu sare și piper, după care adăugați porumbul, dar păstrați 1-2 linguri de boabe pentru decor.

Puneți apă cât să acopere porumbul și încă 2 căni peste. Adăugați cartoful tăiat cubulețe și lăsați să fiarbă 40-45 de minute, sau până când boabele de porumb s-au înmuiat.

Mai adăugați sare și piper, dacă mai este nevoie. Opriți focul și lăsați supa să se răcească puțin. Pasați supa cu ajutorul unui blender, până când devine cremoasă. Mai adăugați apă dacă vi se pare că supa are o consistență prea densă.

Adăugați smântâna și mixați bine totul. Serviți supa cremă cu boabe de porumb întregi deasupra și cu cubulețe de bacon prăjit.

Poftă bună!