Sufleul de ciocolată este un desert pretențios și delicat, dar extrem de gustos și de efect. Este desertul cu care vă veți cuceri musafirii și prietenii, dar la fel de adevărat este că necesită răbdare și atenție, de aceea pare dificil de realizat.

Un sufleu de ciocolată reușit trebuie să fie pufos, aerat, crescut în volum și cremos la interior. Sufleul se servește cald, simplu sau cu o cupă de înghețată. 

Pentru acest sufleu de ciocolată veți avea nevoie de forme de aluminiu sau porțelan, rezistente la temperaturi ridicate. 

Sufleu de ciocolată - cea mai simplă rețetă
Timp total 45 minute

Ingrediente

  • 4 ouă
  • 250 g ciocolată
  • 30 g zahăr
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
  • unt
  • zahăr pentru tapetat formele

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 175 de grade Celsius. Ungeți formele pentru sufleu cu unt, apoi puneți zahăr și scuturați bine excesul.

Topiți la bain marie ciocolata, împreună cu esența de vanilie și 30 ml de apă. Amestecați bine, până când ciocolata s-a topit și compoziția este omogenă.

Luați de pe foc și lăsați să se răcească, aproximativ 20 de minute. Adăugați 3 gălbenușuri în crema de ciocolată răcită și amestecați bine. Aceasta va fi baza sufleului.

Într-un bol separat, bateți cu mixerul cele 4 albușuri, împreună cu zahărul și bicarbonatul, până obțineți o spumă densă.

Adăugați spuma de albuș în crema de ciocolată și amestecați ușor, de jos în sus, cu o spatulă. Amestecați cu grijă, altfel sufleul se va lăsa și nu va fi aerat.

Turnați compoziția în forme, având grijă să nu le umpleți, pentru că sufleul va crește în cuptor. Puneți la cuptor pentru 30-35 de minute. NU umblați la cuptor în primele 20 de minute.

Serviți imediat, cu zahăr pudră sau cu o cupă de înghețată de vanilie.

Poftă bună!