Shaorma sănătoasă cu ton și avocado

Apare în Peste, Ton

Shaorma sănătoasă cu ton și avocado
2 voturi
3 2

Atunci când te gândești la shaorma, te gândești la o combinație nesănătoasă de carne, cartofi și sosuri grele. Dar ce ați spune dacă v-am propune o variantă sănătoasă de shaorma, cu ton și avocado? Combinate cu morcov proaspăt și frunze de salată. 

Rețeta de wraps pe care v-o propunem astăzi este una foarte ușor de făcut, sănătoasă și perfectă pentru a fi luată la pachet. Se servește rece, așa că o puteți prepara de seara și lua cu voi a doua zi, la școală sau la birou. 

Ingrediente

  • 1 conservă de ton
  • 2 tortilla wraps sau lipii
  • 1 avocado
  • 2 lingurițe sos Sriracha
  • 1 linguriță muștar Dijon
  • 1 tulpină de țelină
  • 2 fire ceapă verde
  • pătrunjel proaspăt
  • sare
  • piper
  • salată verde sau baby spanac
  • 1 morcov
Timp de preparare: 20 minute
Vezi si:

Mod de preparare

Tăiați fâșii morcovul și tija de țelină. Spălați și tăiați salata și pătrunjelul, la fel și ceapa verde.

Într-un bol, amestecați tonul scurs de lichid, sare, piper, sosul, muștarul și amestecați bine. Dacă avocado este bine copt, îl puteți pasa și adăuga în compoziție. Dacă nu, îl puteți tăia felii.

Pentru a asambla wrap-urile, puneți frunze de salată pe fiecare lipie, apoi fâșii de morcovi. Întindeți 2 linguri din pasta de ton peste. Presărați ceapă verde și pătrunjel proaspăt tocat. Opțional, puteți adăuga semințe sau sosuri care vă plac.

Împăturiți wrap-urile, având grijă să sigilați bine marginile. Serviți imediat sau luați la pachet.

Poftă bună!
recomandări

Trebuie sa vezi si...

Inghetata De Avocado Si Cocos

Combinatia dintre nuca de cocos, avocado si lime este absolut magica si este atat de simplu de preparat incat si copiii o pot face.

Mousse De Ciocolata Si Avocado - Fara Zahar

Ce poate fi mai bun decat un mousse de ciocolata? Unul fara zahar!

Salata De Avocado Si Naut Este Noua Salata Cu Oua Pentru Vegani

O alternativa vegana la salata de oua. Avocado are o consistenta asemanatoare, iar atunci cand fructul este combinat cu naut se creeaza o...

Salata De Quinoa Cu Avocado, Rosii Cherry Si Feta

O salata de vara, usoara dar consistenta.

facebook whatsapp email

Autentifica-te pentru a comenta