Salata a la russe sau salata rusească este o rețetă foarte asemănătoare cu salata de boeuf. Are cam aceleași legume, dar lipsește carnea de vită. În loc de aceasta, se folosesc ouă fierte.

Salată a la russe - ingrediente și mod de preparare

Sigur că dacă țineți neapărat, puteți pune și carne, dar la fel de bine puteți omite carnea și ouăle și să folosiți maioneză vegetală. În acest fel veți obține o variantă de post a salatei a la russe, la fel de gustoasă. Totul ține de imaginația și preferințele voastre.

Salata a la russe sau salata rusească, așa cum mai este cunoscută, a fost preparată pentru prima oara de un belgiam, chef Lucian Olivier, la renumitul restaurant Ermitaj din Moscova, fiind pregătită dintr-un amestec de legume, cu maioneză, oțet, muștar și ulei de măsline. În timp, rețeta a suferit numeroase modificări, legumele au fost înlocuite, fiind adăugat orice tip de carne avut la îndemână.

La noi a fost păstrată această denumire de salată a la russe pentru a face diferența cu salata boeuf, atât de iubită de români.

Rețeta de salată a la russe

Timp total 1 oră

Ingrediente

  • 4 morcovi
  • 2 legături de pătrunjel
  • 2 păstârnaci
  • 1 țelină mică
  • 100 grame de mazăre
  • 4 castraveți murați în saramură
  • 4 ouă fierte tari
  • 3 cartofi
  • sare
  • 1 lingură de muștar clasic

Pentru maioneză

  • 2 ouă fierte + 2 ouă crude
  • 1 lingură muștar
  • 200 ml de ulei de floarea soarelui
  • 1 lingură zeamă de lămâie

Mod de preparare

În primul rând, curățați și spălați rădăcinoasele, apoi le puneți într-o oală la fiert, la foc mare. După aceea, puneți la fiert și mazărea (în cazul în care folosiți la conservă, atunci doar spălați-o și lăsați-o la scurs). Și nu în ultimul rând, se pun la fiert cartofii cu coajă, dar bine spălați.

În timp ce se fierb legumele, se taie mărunt castraveții murați și se lasă la scurs într-o strecurătoare.

Se fierb și cele 4 ouă (tari) și atunci când sunt gata, se lasă să se răcească și se curăță de coajă.

În timpul în care se fierb legumele, se prepară maioneza.

Cum se prepară maioneza pentru salata a la russe

Pentru prepararea maionezei, pune gălbenușurile într-un bol și adaugă muștarul și lingura de suc de lămâie. În cazul în care folosești gălbenuș fiert, amestecă până se sfărâmă și nu rămân cocoloașe.

Adaugă uleiul treptat la început, eventual câte o lingură, și amestecă până când îl încorporezi bine. E important să adaugi o altă lingură de ulei abia după ce lingura anterioară de ulei a fost încorporată. Odată ce maioneza începe să devină consistentă, poți să adaugi mai mult ulei.

La nevoie, dacă vreți mai multă maioneză, puteți pune mai mult ulei. Maioneza va crește în volum și se va deschide la culoare.

Amestecă până când maioneza devine cremoasă și adaugă sare după gust.

Dacă maioneza dă semne că se taie, stropiți-o cu apă foarte rece. Păstrați la îndemână un bol cu apă și gheață. La nevoie, puteți adăuga mai multă zeamă de lămâie sau mai mult muștar, în funcție de preferințe.

Cum se prepară salata

Odată ce s-au fiert, legumele (inclusiv cartofii) se lasă la răcit, apoi se scurg bine de apă și se toacă mărunt. Se adaugă și mazărea, ouăle fierte tari (tăiate în bucăți mici și ele) și castraveții. Se pun și aproximativ 3 părți de maioneză, o lingură de muștar clasic și sare, după gust.

La final, se pune salata într-un bol mare sau în porții mai mici și se ornează cu maioneza rămasă dar și cu legume deasupra.

Lăsați la frigider pentru cel puțin o jumătate de oră, pentru ca aromele să se combine.

Sfaturi utile

  • Fierbeți bine legumele, dar aveți grijă să nu se sfărâme în oală
  • Castraveții trebuie scurși foarte bine pentru ca salata a la russe să nu fie apoasă. Ba chiar îi puteți strânge între palme pentru a înlătura excesul de lichid
  • Legumele trebuie tăiate mărunt și cât de cât egal pentru un aspect frumos
  • Maioneza trebuie să fie foarte densă pentru a lega bine salata