O porție de friptură cu legume, aromată cu condimente, este întotdeauna o idee bună pentru o masă delicioasă, ușor de făcut și sănătoasă. Rețeta despre care vorbim astăzi este una cu influențe mediteranene, datorită mixului de arome. Se face ușor și nu aveți nevoie de cine știe ce talent la gătit ca să vă iasă perfect.

Rețeta este cu cartofi, ardei și măsline, dar puteți pune orice alte legume vă plac și aveți prin frigider. În acest caz, veți micșora cantitatea de cartofi. 

Pulpe de pui în stil mediteranean
Timp total 1 oră și 15 minute

Ingrediente

  • 800 g pulpe inferioare de pui
  • 2 căței de usturoi
  • 2 lingurițe ierburi aromatice (oregano, cimbru, busuioc, salvie)
  • 2 lingurițe ulei
  • 500 g cartofi
  • 3 ardei grași colorați
  • 100 g măsline negre
  • sare
  • piper

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade. Spălați și curățați pulpele de pui și puneți-le într-o tavă pentru cuptor. Asezonați cu sare, piper, ierburile aromatice, după care adăugați usturoiul zdrobit și uleiul. Amestecați bine, astfel încât pulpele să fie acoperite de amestecul de condimente și ulei.

Într-o altă tavă, puneți cartofii tăiați felii sau cubulețe. Presărați sare și piper, stropiți cu puțin ulei și dați ambele tăvi la cuptor. Întoarceți pulpele din când în când și amestecați în cartofi, astfel încât să de gătească uniform.

Între timp, tăiați ardeii cubulețe sau fâșii și trageți-i la tigaie, în puțin ulei, pentru 5 minute.

După ce pulpele și cartofii au stat 30 de minute la cuptor, scoateți tăvile și transferați totul într-una singură. Amestecați cartofii cu ardeiul și presărați măslinele deasupra. Puneți carnea pe patul de legume și dați din nou la cuptor, de data aceasta pentru 20 de minute.

Scoateți tava și lăsați să se răcească puțin. Carnea trebuie să fie rumenită, la fel și legumele.

Serviți cu salata sau cu sosul preferat.

Poftă bună!