Prăjitură cu prune răsturnată

Apare în Prajituri cu fructe, Prajituri de casa, Prajituri

Prăjitură cu prune răsturnată
13 voturi
5 13

Deserturile și prăjiturile cu fructe sunt printre cele mai gustoase și ușor de făcut. Dacă alegeți un fruct acrișor, gustul acestuia se va completa perfect cu dulceața prăjiturii, iar rezultatul final va fi unul delicios. 

Astăzi vă propunem o prăjitură simplă, cu prune, inspirată de la celebrul Jamie Oliver. Se face ușor, este foarte aromată și o puteți transforma rapid într-un tort, îmbrăcând-o în frișcă. 

Ingrediente

  • 150 g unt topit
  • 250 g zahăr
  • 8-10 prune
  • 3 ouă
  • 100 g făină
  • 40 g mălai
  • 1 lingură cacao
Timp de preparare: 1 ora si 30 minute
Vezi si:

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade.

Puneți 50 g de unt într-o tigaie pe foc. Când s-a topit, adăugați zahărul și o lingură de apă. Când s-a format un sirop, adăugați prunele curățate de sâmburi și tăiate în jumătăți. Amestecați astfel încât prunele să fie acoperite de sos. Opriți focul și lăsați deoparte.

Într-un bol, amestecați restul de unt cu zahărul. Amestecați cu mixerul până când obțineți o cremă. Încorporați gălbenușurile de ou, făina, mălaiul și cacaoa.

Separat, bateți albușurile spumă cu un praf de sare. Când spuma s-a întărit, puneți-o peste blatul făcut anterior. Transferați prunele acoperite cu caramel într-o tavă rotundă și turnați blatul peste ele. Dați la cuptor pentru 40-45 de minute sau până când prăjitura trece testul cu scobitoarea.

Răsturnați prăjitura după ce s-a răcorit puțin. Serviți prăjitura simplă sau cu zahăr pudră.

Poftă bună!
recomandări

Trebuie sa vezi si...

Cheesecake Cu Prune Si Miere

Aceasta reteta de cheesecake se potriveste perfect cu aroma prunelor.

Rata Cu Prune

Daca vrei sa-ti impresionezi partenerul trebuie iti recomand acest piept de rata cu prune.

facebook whatsapp email

Autentifica-te pentru a comenta