O plăcintă sărată, făcută în casă și aburindă este alegerea perfectă pentru o cină ușoară în familie sau pentru atunci când aveți musafiri. Puteți face plăcintă sau tartă din orice, de la brânză, până la carne, pește, legume sau carne tocată. Aveți nevoie doar de un aluat foietaj cumpărat, care să vă scutească de mare parte din bătaia de cap și ingredientele cu care să o umpleți.

Astăzi vă propunem o plăcintă simplă și delicioasă cu somon și pesto. Este o alternativă excelentă dacă v-ați săturat de somonul clasic, la cuptor. Tot ce aveți de făcut este să îl ungeți cu sos pesto și să îl îmbrăcați în aluat foietaj. 

Plăcintă cu somon și pesto
Timp total 1 oră

Ingrediente

  • 1 pachet aluat foietaj
  • 1 file de somon fără piele
  • 3 linguri sos pesto
  • sare
  • piper
  • un ou

Mod de preparare

Lăsați aluatul foietaj să se dezghețe dacă este congelat. Curățați somonul de oase și de piele și încercați să-l tăiați astfel încât să aibă o lățime și o grosime uniformă toată bucata. Măsurați astfel încât bucata de somon să nu fie mai lungă decât foaia de aluat.

Tapetați somonul cu prosoape de hârtie pentru a vă asigura că este complet uscat. Presărați sare și piper peste el. Când aluatul s-a dezghețat, puneți bucata de somon pe jumătate din aluat, având grijă să lăsați o margine de 1-2 cm.

Întindeți sosul pesto peste bucata de somon cu o pensulă. Bateți oul și ungeți marginile aluatului, pentru a le sigila bine. Împachetați aluatul și presați ușor marginile cu degetele sau cu o furculiță. Faceți câteva găuri cu furculița în aluat.

Ungeți aluatul foietaj la suprafață cu oul rămas. Dați la cuptor, pe treapta din mijloc, la 180 de grade, pentru aproximativ 50-55 de minute sau până când plăcinta s-a rumenit.

Poftă bună!