Piureul de cartofi este una dintre cele mai comune garnituri din bucătăria românească. Se potrivește într-o mulțime de combinații, fie că vorbim de un grătar, o friptură la cuptor, un șnițel sau chiar un pește. 

Dar dacă v-ați plistisit de piureul de cartofi banal, îi puteți da o notă fresh, cu această rețetă. V-ați gândit până acum să preparați piureul de cartofi la cuptor, cu usturoi și ierburi aromatice? 

Dacă răspunsul este nu, atunci trebuie să încercați această rețetă! Piureul capătă cu totul altă aromă, iar crusta crocantă care se formează deasupra și dedesubt este delicioasă!

Piure de cartofi cu ierburi aromatice și usturoi, la cuptor
Timp total 45 minute

Ingrediente

  • 250 ml lapte
  • 250 ml smântână lichidă
  • 150 g unt
  • rozmarin proaspăt
  • salvie
  • 2 căței de usturoi
  • 1,5 kg cartofi
  • sare
  • piper

Mod de preparare

Puneți smântâna lichidă, laptele, untul, rozmarinul, salvia și usturoiul într-un vas pe foc. Lăsați până când ajunge la punctul de fierbere, după care opriți focul și lăsați amestecul deoparte, cât să se infuzeze aromele.

Curățați cartofii și tăiați-i în sferturi, după care îi veți pune la fiert într-o oală cu apă și sare. Lăsați cartofii să fiarbă 20-25 de minute, sau până când intră furculița cu ușurință în ei.

După ce cartofii au fiert, scurgeți apa și pasați-i bine. Strecurați amestecul de lapte, unt și smântână și turnați peste cartofi. Aromele s-au infuzat și nu mai este nevoie să lăsați ierburile și usturoiul.

Puneți piureul într-o tavă pentru cuptor și nivelați. Puteți pune puțin unt sau cașcaval deasupra. Dați tava la cuptor, la foc mare, pentru 8-10 minute sau până când piureul a căpătat o crustă rumenă deasupra.

Serviți alături de o bucată de friptură sau o salată.

Poftă bună!