Omletă turcească (Menemen)

Apare în Aperitive, Omleta

Omletă turcească (Menemen)
10 voturi
5 10

Câte bucătării internaționale există, la fel de multe rețete de omletă. Chiar dacă unele nu diferă cu mult de la o țară la alta, fiecare bucătărie are rețeta ei preferată de omletă. Sau chiar mai multe, dacă este să ne gândim la francezi, de exemplu, și în câte moduri gătesc ei omleta. 

Este valabil și pentru englezi, italieni sau chiar români. Dar astăzi vorbim despre o rețetă de omletă orientală, turcească, mai exact. O omletă cu legume și brânză, aromată și delicioasă, care poate ține lejer loc de masă în sine, nu doar de mic dejun. Este sățioasă, se face ușor și este perfectă pentru vară, când avem la îndemână o mulțime de legume proaspete. 

Ingrediente

  • 2 lingurițe ulei de măsline
  • 3 fire ceapă verde
  • 1 ardei gras roșu
  • 3 roșii coapte
  • 1 linguriță fulgi de ardei iute
  • 5 ouă
  • 100 g brânză feta
  • piper
  • 2 lingurițe pătrunjel proaspăt
  • măsline verzi
Timp de preparare: 15 minute
Vezi si:

Mod de preparare

Tocați mărunt ceapa verde și ardeiul. Puneți într-o tigaie pe foc uleiul la incins, după care adăugați ceapa și ardeiul tocate. Căliți timp de 5-6 minute.

Adăugați roșiile tăiate cubulețe și fulgii de ardei iute și amestecați. Lăsați până când se evaporă apa pe care și-au lăsat-o roșiile. Între timp bateți ouăle într-un castron, cu puțin piper. Nu este nevoie să adăugați sare, deoarece brânza feta este destul de sărată.

Când nu mai este lichid în tigaie, adăugați ouăle bătule și brânza feta tăiată cubulețe. Amestecați încontinuu cu o spatulă sau o lingură de lemn. Când ouăle s-a gătit complet, dați la o parte de pe foc. Adăugați piper proaspăt măcinat și pătrunjel tocat fin.

Serviți cu măsline verzi și cu lipie.

Poftă bună!
recomandări

Trebuie sa vezi si...

Borek - cea mai bună plăcintă turcească

Există o mulțime de feluri de a face plăcintă cu brânză, dar niciuna nu se compară cu borek, clasica plăcintă cunoscută din...

Omletă cu brânză la cuptorul cu microunde

Dacă sunteți genul de persoană care adoră mâncărurile care sunt gata rapid, această rețetă vă va cuceri iremediabil. Este varianta...

Omletă franțuzească - cea mai fină și cremoasă omletă din lume

Sunt o mulțime de feluri și combinații de a face omletă. Totul ține de gust, de bucătărie și de preferințele fiecăruia. Dacă vă place...

Omletă italiană cu mozzarella și parmezan

Nu știm alții cum sunt, dar pentru noi un mic dejun perfect include neapărat o omletă delicioasă, pufoasă și rumenită în tigaie....

Omletă fără ouă - micul dejun perfect, de post

Sună ciudat, dar puteți face omletă fără ouă, de care să vă bucurați în perioada postului. Dacă vă este dor de o omletă cu...

Lahmacun - pizza turcească

Lahmacun , sau pizza turcească , este o rețetă pe care trebuie să o încercați, dacă vă place să experimentați în...

facebook whatsapp email

Autentifica-te pentru a comenta