Atunci când vine vorba despre carne tocată, turcii sunt experți în a o pregăti. Dacă ne gândim numai la adana, kebap sau kafta, parcă ne lasă gura apă.

Dar să nu uităm de clasicele chifteluțe, pe care turcii le-au dus din bucătăria lor, în toată lumea. Chifteluțele (sau kofte, așa cum se numesc la origini), au cucerit bucătăria balcanică și au devenit un preparat foarte popular.

Evident că rețeta diferă de la o bucătărie la alta și de la o gospodină la alta, dar astăzi vorbim despre rețeta turcească de chifteluțe și, probabil, cea mai veche din lume.

Dacă la noi se pot face chifteluțe și din carne de porc, turcii și musulmanii în general nu consumă carne de porc, așa că, pentru această rețetă veți avea nevoie de carne de vită sau amestec de vită și oaie. 

Kofte (chifteluțe turcești) din carne de vită
Timp total 40 minute

Ingrediente

  • 500 g carne tocată de vită
  • 1 linguriță chimion
  • 1 linguriță oregano
  • 1 linguriță boia
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ceapă
  • 4 felii de pâine înmuiate în apă
  • sare
  • piper
  • 1/2 legătură de pătrunjel tocat

Mod de preparare

Amestecați carnea tocată cu condimentele, ceapa dată pe răzătoare și scursă de apă, usturoiul zdrobit și pătrunjelul tocat fin.

Înmuiați în apă rece feliile de pâine, fără coajă, stoarceți bine excesul de apă și fărâmițați pâinea și amestecați cu carnea.

Formați chiftelele și modelați-le în palmă. Le puteți face rotunde, sau alungite, cum vă plac mai mult.

De aici aveți mai multe opțiuni: fie le prăjiți în ulei până devin arămii, fie le puneți pe hârtie de copt și le gătiți la cuptor, având grijă să le întoarceți pe toate părțile, fie le puneți un băț de frigărui pe mijloc și le faceți pe grătar.

Chifteluțele turcești se potrivesc foarte bine alături de cartofi prăjiți, o salată tzatziki sau o salată de legume cu sâmburi de rodie și neapărat un pahar de ayran.

Poftă bună!