Kebab de fructe cu ciocolată și alune

Apare în Prajituri cu fructe, Prajituri cu capsuni, Prajituri cu ciocolata

Kebab de fructe cu ciocolată și alune
4 voturi
5 4

Atunci când ai poftă de ceva dulce, rapid și sănătos, fructele te scot întotdeauna din încurcătură. Le poți savura într-o mulțime de feluri și combinații și parcă e și păcat să nu ne bucurăm de ele la maxim, mai ales acum, în sezonul cald, când avem la dispoziție tot felul de fructe proaspete.

Pentru astăzi vă propunem o rețetă ușoară, kebab de fructe cu ciocolată și alune. Un desert simplu de făcut, colorat, delicios și perfect pentru o petrecere sau un dulce rapid. Este o alegere ideală și pentru copii, datorită fructelor proaspete, dulci și în sortimente diverse.

Puteți pregăti acest desert cu orice fel de fructe aveți la îndemână: struguri, pere, mango, kiwi, pepene etc. 

Ingrediente

  • 2 banane
  • 1 ananas
  • 12 căpșuni
  • 200 g ciocolată
  • 150 g nuci sau alune
Timp de preparare: 15 minute
Vezi si:

Mod de preparare

Tăiați bananele în bucăți de 1,5 cm grosime. Spălați căpșunile și tăiați-le pe jumătate dacă sunt mari. Dacă nu, le puteți lăsa întregi.

Tăiați ananasul cubulețe, de dimensiuni asemănătoare cu bananele și cu căpșunile. Puneți cicolata la topit într-un vas la bain marie sau la microunde.

Tocați mărunt nucile sau alunele și trageți-le puțin la tigaie, cât să devină crocante.

Puneți fructele alternativ pe bețe de frigărui și așezați-le pe o tavă. Stropiți cu ciocolata topită și presărați imediat alunele mărunțile. Acestea se vor lipi de ciocolată. Dați la congelator pentru cel puțin 30 de minute înainte de a servi.

Poftă bună!
recomandări

Trebuie sa vezi si...

Ciocolata Cu Inghetata Si Alune

Un desert caruia nu-i poti rezista!

Tacos Cu Fructe, Un Desert Inedit Si Adorat De Copii

Un desert inedit, foarte simplu de preparat si adorat de copii.

facebook whatsapp email

Autentifica-te pentru a comenta