Descoperă rețeta autentică italiană pentru înghețată de căpșuni! Pregătită cu căpșuni proaspete și ingrediente de cea mai bună calitate, această înghețată îți va aduce o bucată din spiritul culinar italian direct în casa ta.

Înghețată de căpșuni. Rețeta italiană autentică

Înghețata de căpșuni de casă este foarte ușor de pregătit, fără ouă, doar cu smântână grasă, lapte integral, zahăr și căpșuni. Prospețimea și calitatea înaltă a ingredientelor sunt cele mai importante pentru a obține cea mai bună textură și cel mai bun gust.

Laptele folosit pentru această rețetă trebuie să fie integral și proaspăt, așa că nu folosi lapte degresat sau UHT sau lapte praf. De asemenea, smântâna grasă trebuie să fie de înaltă calitate și proaspătă.

Totodată, căpșunile trebuie să fie foarte coapte. Ideal este să fie căpșuni de sezon: acestea sunt mai gustoase decât căpșunile de seră pe care le poți consuma tot anul.

Rețeta de înghețată de căpșuni

Timp total 4 ore

Ingrediente

(aproximtatic 750 grame de înghețată)

  • 400 de grame de căpșuni coapte
  • 150 de grame de zahăr tos
  • 250 de mililitri de lapte integral
  • 250 de mililtri de smântână

Mod de preparare

Pasul 1

Pentru a face înghețată de casă cu căpșuni, începe prin a spăla și usca bine căpșunile. Îndepărtează pedunculul și, dacă există, orice parte deteriorată sau necoaptă.

Pasul 2

Taie căpșunile în bucăți și pune-le într-un blender sau în recipientul unui blender de mână și amestecă bine căpșunile, până când obții un piure omogen. Verifică să nu rămână bucăți mari.

Pasul 3

Toarnă piureul de căpșuni într-un bol și adăugă zahărul.

Pasul 4

Adaugă apoi smântâna și în final laptele integral. Amestecă bine cu o lingură până când zahărul este complet dizolvat.

Pasul 5

Toarnă amestecul de căpșuni într-un recipient pentru înghețată și pune-l în frigider pentru aproximativ una sau două ore.

După aceea, transferă recipientul pentru înghețată în congelator și lasă-l acolo timp de aproximativ cinci ore.

Însă, atenție! La fiecare 30 de minute trebuie să spargi suprafața înghețată. Prin urmare, după fiecare jumătate de oră, scoate înghețata din congelator și amestecă timp de aproximativ 30 de secunde folosind un tel de mână sau un mixer electric, la viteză mică.

Acest pas este necesar pentru a nu se forma cristale de gheață și pentru a avea un rezultat cremos. Desigur, acesta este un proces puțin mai laborios, dar merită efortul. La final, vei avea cu siguranță o înghețată de căpșuni italiană autentică și gustoasă.

Ponturi și trucuri pentru cea mai bună înghețată de căpșuni

Dacă unele dintre căpșuni sunt netede, altele au multe semințe tari reliefate pe suprafață. Aceste semințe în înghețată pot fi deranjante. Pentru a rezolva această problemă, tot ce trebuie să faci este să treci piureul de căpșuni printr-o strecurătoare cu ochiuri fine pentru a le îndepărta cu ușurință.

Dacă preferi ca înghețata să aibă un gust ceva mai puțin dulce și o notă acrișoară, poți adăuga o lingură de suc de lămâie în amestec.

Pentru un contrast de texturi și culori, poți adăuga bucăți de căpșuni în înghețată. Adaugă bucățile de căpșuni proaspete chiar înainte de a servi desertul și nu în timpul preparării acestuia.

Acest detaliu este important, pentru că bucățile de căpșuni vor îngheța și vor fi foarte tari și apoi vor elibera apă, stricând textura înghețatei. 

Cum se servește înghețata de căpșuni

Înghețata de căpșuni merge foarte bine cu fior di latte și înghețată de ciocolată și, bineînțeles, cu toate aromele de fructe.

  • Taie căpșuni proaspete deasupra înghețatei pentru a adăuga o notă de prospetime.
  • Înghețata de căpșuni poate fi servită peste tarte, cheesecake-uri, brownies sau alte deserturi pentru a le da o notă de răcoare și arome de fructe.
  • Un strop de sos de ciocolată pot face înghețata de căpșuni și mai delicioasă.

Cu toate acestea, cea mai delicioasă asociere a înghețatei de căpșuni rămâne în continuare cu frișca.

Cum se păstrează

Poți păstra înghețata de căpșuni în congelator timp de aproximativ zece zile. Nu uita să o scoți cu aproximativ zece minute înainte de servire, astfel încât să se înmoaie suficient de mult încât să poată fi mâncată.