Gogoși pufoase, făcute în casă, aromate și care se topeșc în gură. Gustul copilăriei, al deserturilor pe care le făcea bunica și de al căror miros se umplea toată casa.

Gogoși pufoase - rețetă ca la bunica

Atunci când te gândești la gogoși, îți vine în minte gustul copilăriei, al deserturilor pe care le făcea bunica și de al căror miros se umplea toată casa. Nimic nu se compară cu o gogoașă pufoasă, făcută în casă, aromată și care se topește în gură.

Gogoșile sunt un desert relativ ușor de făcut, doar că necesită mai mult timp și răbdare, pentru a vă asigura reușita. Secretul unor gogoși pufoase și gustoase constă în dospirea corectă a aluatului.

Dacă ”grăbiți” procesul, gogoșile nu vor crește suficient și nu vor ieși voluminoase și pufoase. Dacă aveți poftă de gogoși, încercați rețeta de mai jos și vă promitem că vă va duce cu gândul înapoi la copilărie.

Timp total 2 ore și 30 minute

Ingrediente

  • 500 g făină
  • 250 ml lapte călduț
  • 1 pliculeț drojdie uscată
  • 65 g unt
  • 1 pliculeț zahăr vanilat
  • 2 linguri de zahăr
  • 2 gălbenușuri de ou
  • coaja de la o lămâie
  • un praf de sare
  • 1 l ulei pentru prăjit
  • zahăr pudră
  • ciocolată/ dulceață (opțional)

Mod de preparare

Cerneți făina într-un vas încăpător. Încălziți puțin lapte și dizolvați în el drojdia, cât să faceți o maia. Restul de zahăr și zahărul vanilat, precum și gălbenușurile și sarea se vor adăuga pe parcurs, în laptele călduț. Amestecați până când se dizolvă și se omogenizează toate.

Turnați amestecul peste făină și începeți să încorporați, amestecând la început cu lingura, iar apoi, când s-a încorporat făina, puteți începe să frământați cu mâna. Când ați încorporat toată făina, puteți începe să turnați puțin câte puțin untul topit. Frământați până când aluatul l-a absorbit pe tot și nu mai este lipicios.

Acoperiți vasul cu o pânză curată și lăsați aluatul să crească într-un loc călduț, cel puțin 45 de minute, sau până când și-a dublat volumul.

Ungeți blatul de lucru cu puțin ulei și întindeți o foaie de aluat de grosimea degetului. Tăiați apoi gogoșile cu un pahar, puneți formele obținute pe o hârtie de copt și mai lăsați-le la dospit încă 30 de minute.

Încingeți uleiul și începeți să prăjiți gogosile. Uleiul nu trebuie să fie nici foarte încins, dar nici prea rece. Gogoșile se vor umfla frumos în tigaie și, atunci când au prins o culoare arămie, veți ști că sunt gata. Asigurați-vă că sunt prăjite pe ambele părți, apoi le puteți scoate într-un vas tapetat cu hârtie de bucătărie, pentru a absorbi excesul de ulei.

Când gogoșile s-au răcit, pudrați-le cu zahăr și le puteți servi! Dacă gogoșile s-au dospit suficient, vor fi pufoase și vor forma un gol de aer la mijloc. Aici vă puteți juca cu ce mai aveți prin frigider și puteți injecta în interiorul gogoșii cremă de ciocolată topită sau dulceață, cu ajutorul unei seringi pentru ornat.

Poftă bună!