Avantajul cărnii gătite la cuptor este că rămâne fragedă și suculentă, se gătește pe îndelete și nu va fi fadă sau uscată, indiferent dacă este o carne cu mai multă sau mai puțină grăsime.

Friptura de porc perfectă trebuie să fie suculentă și uniform gătită, acoperită sau nu de șorici crocant. Șoriciul poate fi lăsat sau îndepărtat la sfârșitul gătitului și servit separat. Gătitul unei fripturi de porc perfecte este ușor, odată ce cunoașteți trucurile potrivite.

Care e cea mai bună carne pentru friptura de porc la cuptor

  • Cotletul, burta și pulpa de porc sunt cele mai bune bucăți de carne pentru friptură.
  • Alegeți carne cu aspect proaspăt, de preferință cu un strat gros de grăsime.
  • Deși sunt mulți cei care se feresc de bucățile cu grăsime, aceasta adaugă savoare, iar friptura se va menține suculentă în timpul gătitului (carnea uscată este unul dintre principalele defecte atunci când gătiți carne de porc). Nu trebuie să mâncați grăsimea decât dacă doriți, dar nu trebuie îndepărtată înainte de gătire.

Cătă carne de porc ai nevoie la o friptură pentru 4 persoane

Este întotdeauna dificil să știi de câtă carne de porc ai nevoie pentru a te asigura că toată lumea mănâncă suficient.

Pentru patru până la șase persoane, planificați aproximativ 1 kilogram de carne (inclusiv grăsimea). Adăugați 500 de grame pentru fiecare doi până la patru invitați.

Nu vă faceți griji că va rămâne prea multă carne, deoarece carnea de porc este delicioasă în sandvișuri.

Cum se pregătește carnea de porc pentru friptura la cuptor

Folosiți aceste sfaturi pentru a pregăti carnea de porc și pentru a vă asigura că veți obține o friptură cu un șorici crocant:

  • Dacă trebuie să depozitați carnea înainte de a fi gătită, lăsați-o descoperită în frigider, pe un raft inferior. Carnea de porc se gătește mult mai bine atunci când șoriciul este bine uscat, în special dacă vreți ca pielea să fie crocantă, așa că este mai bine să fie descoperită.
  • Când vă apucați de gătit, carnea de porc trebuie să fie la temperatura camerei, nu rece direct din frigider. Scoateți-o cu o oră înainte și lăsați-o acoperită într-un loc răcoros, nu cald.
  • Folosiți prosoape de hârtie pentru a usca bine carnea de porc, inclusiv pielea. Aruncați întotdeauna hârtia după ce ați folosit-o.
  • Crestați șoriciul cu un cuțit foarte ascuțit. Nu tăiați până la carne; este suficient până la jumătatea stratului de grăsime.
  • Folosiți mâna pentru a masa uleiul și sarea în piele și asigurați-vă că se scurge în crestături.

Cum se gătește friptura de porc la cuptor

Puneți întotdeauna carnea de porc într-un cuptor preîncălzit și gătiți-o la temperatura corectă. O friptura de porc întragă trebuie gătită timp de 25-30 de minute pentru fiecare 500 de grame. Aceste temperaturi sunt estimate pentru un cuptor convențional, ajustați în mod corespunzător pentru cuptorul dumneavoastră.

Dacă este posibil, folosiți un termometru pentru carne pentru a vă asigura că friptura este bine gătită. Carnea de porc ar trebui să atingă o temperatură minimă de 68°C, potrivit Departamentului de Agricultură al Statelor Unite.

Lăsați carnea de porc să se odihnească

O parte importantă a gătitului oricărei cărni este să o lăsați să se odihnească după ce este scoasă din cuptor.

Odată gătită, scoateți carnea din tavă și puneți-o pe un platou. Acoperiți-o lejer cu folie de aluminiu și puneți-o în cuptor cu ușa ușor întredeschisă. Dacă aveți nevoie să mențineți cuptorul cald (de exemplu, pentru a găti cartofi), atunci înfășurați carnea complet în folie de aluminiu și păstrați-o într-un loc cald.

Trucuri pentru cea mai bună friptură de porc la cuptor

  • Dacă vreți o friptură crocantă, atunci cuptorul trebuie preîncălzit înainte de a introduce friptura în el și carnea nu trebuie acoperită în timp ce o gătiți.
  • Pentru a adăuga un plus de aromă, frecați suprafața cărnii cu condimentele preferate înainte de gătire.
  • Gătirea la o temperatură mai scăzută a cuptorului va avea ca rezultat o carne mai aromată și mai suculentă. Va dura mai mult timp, dar rezultatele merită așteptarea. (Atenție! Nu gătiți niciodată carnea de porc la o temperatură a cuptorului mai mică de 100 de grade.)
  • Friptura de porc cu os se va găti mai repede decât o friptură fără os, deoarece osul va conduce căldura mai repede decât carnea.
  • Nu folosiți ustensile ascuțite care ar putea străpunge carnea atunci când încercați să o întoarceți, deoarece străpungerea permite scurgerea sucurilor. Folosiți alte ustensile, cum ar fi linguri de lemn și spatule pentru a întoarce carnea.
  • Dacă gătiți mai multe fripturi, asigurați-vă că există un spațiu uniform în jurul lor, astfel încât să se gătească uniform. Bucățile de carne nu trebuie să se atingă și trebuie să existe suficient spațiu în jurul lor pentru a permite circulația aerului și a căldurii.
  • Atunci când introduceți un termometru în carne pentru a verifica gradul de coacere, asigurați-vă că tija acestuia nu atinge un os, deoarece acest lucru poate duce la o citire falsă.
  • Folosirea sucurilor de la carnea gătită va oferi o aromă deosebită atunci când faceți o supă sau un sos.

Rețete de friptură de porc la cuptor

1 din 21

Ceafa de porc la cuptor este un preparat clasic românesc, care este apreciat de oameni de toate vârstele. Este un preparat simplu, dar delicios, care poate fi servit ca fel principal la o masă de familie sau la o ocazie specială.

Ceafa de porc are un echilibru între carne și grăsime, ceea ce o face foarte suculentă și aromată când e gătită corespunzător. Grăsimea se topește în timpul gătitului, pătrunzând în carne și făcând-o extrem de gustoasă.

Poate fi servită cu o varietate de garnituri, de la salate până cartofi la cuptor, orez sau legume.

2 din 21

Această ruladă este, de fapt, o impresionantă friptură de porc umplută, perfectă pentru cinele în familie, ocazii speciale și petreceri. Suculentă și plină de arome, cu exterior delicios de crocant, această rețetă duce carnea de porc la un alt nivel!

Umplutura este făcută dintr-un amestec de cârnați, bacon, mere, țelină și ierburi aromatice. Aromele umpluturii se impregnează în carne, iar preparatul final este bogat și delicios.

Este o piesă centrală impresionantă pentru o cină sau o masă în familie și poate fi servită cu ușurință ca alternativă la friptura de porc pentru Crăciun. Este minunat de aromată, cu un exterior crocant și o carne suculentă.

3 din 21

Pulpă de porc cu cartofi, la cuptor, apetisantă și suculentă, atât de fragedă încât se topește în gură.

Ingrediente

  • 2 - 2,2 kg de pulpă de porc, cu șorici
  • 2 linguri de ulei
  • 1 linguriță de sare de mare
  • 10 cartofi, curățați de coajă și tăiați în patru
  • Ulei
  • Frunze de rozmarin

4 din 21

Mușchiuțelul de porc la cuptor este ușor de pregătit, dacă respectați câteva ponturi importante.

Acoperit cu un amestec de condimente și rumenit rapid într-o tigaie înainte de a fi dat la cuptor, preparatul capătă o crustă delicioasă și rămâne fraged și suculent la interior. Gătită în acest fel, carnea se topește în gură și este extrem de gustoasă.

5 din 21

Ceafa de porc la cuptor, cu cimbru și usturoi, nu este neapărat cel mai sănătos din lume, dar cu siguranță, este printre cele mai delicioase.

Ingrediente

  • 1 kg ceafă de porc
  • 6 căței de usturoi, tăiați subțiri
  • 1 lingură de cimbru uscat
  • 2 lingurițe de sare
  • 1 linguriță de piper negru proaspăt măcinat
  • 60-70 ml de ulei vegetal

6 din 21

Cotletul de porc întreg, gătit la cuptor, cu glazură de usturoi, este plin de aromă iar friptura va ieși perfect fragedă.

Aceasta este, fără îndoială, cea mai bună rețetă de cotlet de porc. Dacă vă întrebați cum să gătiți această bucată delicioasă de carne, urmați indicațiile noastre și veți avea o friptură suculentă și fragedă. Trebuie doar să o frecați cu condimente, să o acoperiți cu glazură și să o lăsați la cuptor până când este gata!

Cotletul de porc are nevoie de un sos bun, fiind vorba de o bucată de carne slabă. Gătitul în amestecul de unt cu usturoi și miere cu arome profunde este perfect și vă oferă sosul ideal cu care să îl serviți!

Friptura va fi perfect fragedă, plină de aromă și, sincer, nu putea fi mai ușor de preparat.

7 din 21

Dacă vrei să te bucuri de un preparat clasic, dar căruia să îi dai o aromă deosebită, merită să încerci rețeta de friptură din ceafă de porc în vasul roman.

Friptura din ceafă de porc nu este un mister pentru niciun român, dar poate nu toți știu ce este vasul roman. Acesta este, de fapt, un vas din lut făcut dintr-un material poros ce poate să absoarbă apa, asigurând astfel un proces natural de gătire a diferitelor bucate la cuptor.

Apa pe care pereții o vor absorbi va duce la formarea unui strat subțite de aburi nu doar în cuptor, ci și în interiorul vasului. În acest mod, mâncărurile preparate astfel sunt incomparabil mai aromate, mai fragede, nutritive, ușor de asimilat și nici nu îngrașă, fiind făcute fără adaugarea de grăsimi.

Vei vedea că, dacă o vei găti în vasul roman, ceafa de porc capătă o crustă subțire, crocantă, în timp ce în interior va fi uniform preparată, suculentă.

8 din 21

Asemănătoare cu mușchiul file, pulpa de porc are puțină grăsime. Ca să iasă perfect, trebuie să fie gătită cu grijă. Dacă este lăsată prea mult timp la cuptor, carnea va deveni uscată și greu de mestecat.

Ingrediente

  • 500 de grame de pulpă de porc
  • 4 cartofi
  • Câteva buchețele de conopidă
  • O mână de morcovi
  • 2 sau 3 căței de usturoi, după gust
  • Oregano
  • Cimbru
  • Boia dulce sau iute, după preferință
  • Sare și piper, după gust
  • Ulei de măsline

9 din 21

Ceafa de porc este delicioasă, dar are un conținut puțin mai mare de grăsimi. Asta o face super aromată și reprezintă o alegere perfectă pentru a fi gătită în cuptor.

Astfel, grăsimea sa se va transforma într-un sos delicios pe care îl puteți folosi atunci când o serviți. Trebuie doar să puneți ceafa de porc la cuptor, pe un pat de ceapă și se adaugă câteva legume și cartofi la mijlocul procesului de gătire. În acest fel, părțile laterale se rumeni bine, iar combinația va fi savuroasă.

10 din 21

Mușchiulețul de porc la cuptor cu o glazură balsamică savuroasă va da o notă de eleganță mesei de Crăciun, iar gustul incredibil al acestui preparat îi va uimi pe musafiri.

Crocant la exterior și fraged la interior, acest muschi de porc este plin de arome uimitoare! Oțetul balsamic împreună cu ierburile oferă cărnii de porc o aromă proaspătă, dar savuroasă, care te va face să ceri și a doua porție.

Mușchiulețul de porc este o alegere excelentă pentru cinele de sărbători. Este o carne slabă, dar bogată în proteine, potrivită și pentru cei care țin dietă sau vor să își mențină greutatea.

Glazura balsamică menține mușchiulețul fraged și infuzat cu o aromă bogată. Această rețetă este fără gluten, keto și săracă în carbohidrați. Este o alegere excelentă, perfectă pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

11 din 21

Cotletul de porc la cuptor este o alegere ideală pentru cină, deoarece este ușor de preparat și este de aromat cu doar câteva ingrediente simple. Pentru această rețetă, cotletul de porc este frecat cu un amestec simplu de usturoi și ierburi proaspete înainte de a îl găti.

Ingrediente

  • 1 cotlet de porc fără os
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 4 - 5 căței de usturoi, tocați mărunt
  • 1 lingură de sare kosher
  • 1 linguriță de piper negru
  • 1 lingură de salvie proaspătă tocată mărunt
  • 1 lingură de rozmarin proaspăt tocat mărunt
  • 1 lingură de cimbru proaspăt, tocat mărunt

12 din 21

Mușchiul de porc, gătit la cuptor, cu sos de mere și legume, este o rețetă foarte ușoară, ce are un gust uimitor.

Friptura de porc are un sos dulce de muștar cu rozmarin, care completează perfect sosul de mere pentru o masă minunată de toamnă. Din fericire, nu aveți nevoie de prea multe ingrediente pentru această rețetă. Puteți folosi orice legume doriți, spre exemplu, cartofi, păstârnac și morcovi.

13 din 21

Multe persoane s-ar putea gândi că gradul de dificultate al rețetei este mare, deși pașii de urmat sunt puțini și extrem de simpli. Este nevoie doar de 10 ingrediente, iar pe cele mai multe dintre ele probabil că le aveți deja în casă.

Ingrediente

  • 1 kilogram de pulpă de porc
  • 5 cepe
  • Un căţel usturoi
  • 50 de grame de unt
  • 3 linguri de miere
  • 500 ml bere neagră
  • 100 ml ulei de floarea-soarelui
  • Cimbru, după gust
  • Sare, după gust
  • Piper, după gust

14 din 21

Învață cum să gătești un rasol de porc la cuptor, o rețetă simplă și rapidă care garantează un prânz sau o cină delicioasă.

Ingrediente

  • 1 ciolan mare de porc, cu șorici
  • 3 cepe mari
  • 6-8 căței de usturoi
  • 4-5 frunze de dafin
  • 1 linguriță de semințe de chimen
  • 1 linguriță de boabe de piper negru
  • 5 boabe de ienibahar
  • ulei de măsline
  • sare, după gust
  • piper negru măcinat

15 din 21

Acest mușchiuleț de porc fraged și suculent este înăbușit într-un sos delicios și savuros de gorgonzola. O masă rapidă ușoară, dar atât de savuroasă, încât va deveni preferata tuturor mai ales atunci când nu e prea mult timp pentru gătit.

Puteți servi acest fel de mâncare ușor cu niște paste și masa va fi gata în mai puțin de 45 de minute.

Ingrediente

  • 1-1,5 kg de muschiuleț de porc
  • 60 ml de muștar de Dijon
  • 15 ml de ulei de măsline
  • 15 grame de cimbru uscat

16 din 21

Rasol de porc cu cartofi, la cuptor, reprezintă unul dintre felurile de mâncare preferate în familie. Și argumentele sunt multe: este crocant, fraged și plin de aromă.

Conține mult colagen, ce adaugă toată aroma inedită și textura care se topește în gură atunci când carnea a fost gătită lent.

Ingrediente

  • 1 kg rasol de porc
  • 1/2 linguriță de sare
  • 1/4 linguriță de piper negru măcinat
  • 4 cartofi medii
  • 1 ceapă mică

17 din 21

Populară în toată Europa Centrală, această versiune de rasol de porc, crocant, are printre ingrediente berea neagră și semințele de chimen.

Carnea de porc, frecată cu sare, usturoi și semințe de chimen, se gătește în cuptor cu ceapă, cartofi și bere. Se pun ingredientele într-o singură tavă și se lasă să se gătească încet, în cuptor.

18 din 21

Pulpa de porc la cuptor, în sos de roșii cu usturoi este o reteta românească, făcută în mod tradițional în weekend, pentru ocazii speciale sau în perioada sărbătorilor. Mai mult, este gata în aproximativ o oră și se servește de obicei cu piure de cartofi sau cu cartofi prăjiți și murături.

Ingrediente

  • 1 kg de pulpă de porc
  • 4-5 căței de usturoi curățați și zdrobiți
  • 60 ml de ulei vegetal
  • 400 g de sos de roșii sau roșii zdrobite
  • 1/2 linguriță de cimbru uscat
  • sare și piper, după gust

19 din 21

Cotletele de porc umplute cu legume sunt pur și simplu spectaculoase.

Legumele simple ce se folosesc în această rețetă dau multă savoare acestui fel de mâncare ușor de pregătit și cu un conținut scăzut de carbohidrați.

Ingrediente

  • 6 cotlete de porc
  • Două linguri de unt
  • O tulpină medie de țelină
  • O ceapă medie, tocată mărunt
  • Un morcov mic, tocat mărunt
  • Un ardei gras verde mic, tocat mărunt
  • 120 de grame de brânză dată pe răzătoare
  • cimbru
  • sare și piper, după gust

20 din 21

Rulada de porc este de fapt un mușchi de porc suculent, umplut cu ciuperci și bacon. Este gustoasă și o modalitate ușoară, dar și ieftină pentru a hrăni mai multe persoane.

Ingrediente

  • 750 grame de mușchi de porc
  • 4 linguri de ulei de măsline
  • 2 felii de bacon, tocat mărunt
  • 170 g de ciuperci maro
  • 1/2 ceapă mică
  • 1,5 linguriță de sare de mare
  • 0,5 linguriță de piper negru
  • 1 cățel de usturoi
  • 15 g de pătrunjel proaspăt

21 din 21

O ruladă de porc suculentă și fragedă este umplută cu un amestec de spanac și brânză feta și apoi acoperită cu un sos picant făcut din oțet balsamic și rozmarin.

Cum se prepară rulada de porc umplută cu brânză și spanac

Se pregătește umplutura:

  1. Încălziți uleiul de măsline într-o tigaie împreună cu niște fulgi de ardei roșu și usturoi.
  2. Adăugați spanacul și lăsați-l să se gătească până se călește.
  3. Folosiți prosoape de hârtie pentru a îndepărta orice exces de lichid din spanac.
  4. Combinați spanacul fiert cu feta, usturoiul și roșii uscate pentru o umplutură cremoasă, picantă și cu un gust dulce subtil.

Așezați umplutura în interiorul mușchiulețului, legați-l, apoi amestecați ingredientele pentru sos:

  • Oțet balsamic
  • Coajă de lămâie
  • Rozmarin
  • Muștar Dijon
  • Usturoi
  • Sare și piper

Întindeți sosul deasupra, așezați mușchiulețul de porc umplut într-o tavă și sunteți gata să gătiți friptura!

Carnea de porc se gătește la foc mare (220 grade) timp de 15 minute, apoi să coborâm temperatura la 170 de grade pentru restul timpului de gătire. Astfel, rezultă un mușchiulet de porc extrem de fraged și suculent, plin de arome mediteraneene.