Care este cea mai gustoasă formă de a păstra aroma și parfumul căpșunilor tot timpul anului, dacă nu dulceața? Este sezonul lor, căpșunile sunt vedeta pe tarabele din piețe și în grădini, așa că este momentul perfect pentru o rețetă de dulceață de căpșuni.

Există mai multe feluri de a prepara dulceața de căpșuni, dar cu acesta nu aveți cum să dați greș. O rețetă de dulceață simplă, dar foarte gustoasă, fără conservanți sau gelatină, doar din căpșuni, zahăr și puțină zeamă de lămâie. Rezultatul - perfect de savurat pe o felie de pâine prăjită cu unt, pe o clătită sau cu o porție de papanași cu smântână. 

Dulceață de căpșuni - cea mai simplă rețetă
Timp total 2 ore și 30 minute

Ingrediente

  • 2 kg căpșuni
  • 1,5 kg zahăr
  • zeama de la 1/2 lămâie

Mod de preparare

Spălați căpșunile și curățați-le de codițe. Este important ca mai întâi să le spălați și abia apoi să le curățați, pentru că altfel căpșunile se vor umple de apă și le va fi diminuat gustul.

Puneți căpșunile curățate într-o oală încăpătoare și puneți zahărul peste ele. Amestecați puțin, cu grijă, fără să zdrobiți căpșunile. Lăsați oala acoperită la frigider pentru câteva ore sau peste noapte.

Când zahărul s-a dizolvat și s-a transformat într-un sirop, puneți dulceața la fiert. Adăugați zeama de lămâie peste și lăsați să fiarbă. Îndepărtați spuma care se formează la suprafață, amestecând din când în când.

Fierbeți la foc mic până când dulceața a scăzut la jumătate față de cantitatea care era la început. Opriți focul și lăsați dulceața să se răcească. Chiar dacă pare subțire, dulceața se va închega odată ce este rece.

Puneți dulceața în borcane cât încă este călduță.