Crema de cappuccino este una foarte fină, delicioasă și potrivită pentru orice tort sau prăjitură cu foi. Seamănă la gust cu crema de cafea, doar că aroma este mai subtilă și, deci, crema este mai versatilă și poate fi folosită la mai multe deserturi sau chiar servită ca atare. 

Cremă de cappuccino pentru prăjituri sau torturi

Ingrediente

  • 550 ml lapte
  • 4 gălbenușuri
  • 150 g zahăr
  • 50 g amidon
  • 25 g făină
  • 3 plicuri cappuccino
  • un praf de sare
  • 250 g unt

Mod de preparare

Mixați gălbenușurile cu zahărul și cu un praf de sare, până când obțineți o cremă deschisă la culoare. Adăugați făina și amidonul și mixați până când s-au încorporat.

Puneți laptele pe foc și lăsați până când ajunge la punctul de fierbere. Dizolvați plicurile de cappuccino în câteva linguri de lapte fierbinte și lăsați deoparte.

Turnați laptele fierbinte peste crema de gălbenușuri, treptat, și amestecați. Puneți din nou pe foc și fierbeți crema până când se îngroașă. Dați la o parte de pe foc și puneți cappuccino-ul dizolvat.

Când crema s-a răcit, mixați cu untul la tepteratura camerei. Folosiți crema la prăjitura preferată sau pentru tort.