Învață să faci cozonac simplu cu nucă, o rețetă tradițională care aduce savoarea autentică în casa ta. Perfect pentru sărbători sau orice moment special.

Cozonac simplu cu nucă

Cozonacul este nelipsit de pe masa românilor la sărbători. Fiecare are felul lui de a-l face, cu umpluturi diferite - nuci, stafide, cacao sau alte chestii. Dacă nu îți place cacaoa și vrei ceva mai simplu, îți arătăm aici cum să faci un cozonac doar cu nucă. E o rețetă ușor de urmat, cu ingrediente pe care le găsești ușor. 

E nevoie de puțină muncă, dar dacă urmezi rețeta cum trebuie, o să ai un cozonac de te lingi pe degete. Știi ce e și mai mișto? Poți folosi aceeași umplutură de nuci pentru a face un cozonac fără să te obosești cu frământatul. Dacă ai o mașină de făcut pâine acasă, ești norocos. Bagi ingredientele acolo, setezi programul potrivit și gata, mașina face tot. E o variantă super pentru când nu ai timp sau chef să stai să frămânți aluatul. Îți iese un cozonac la fel de bun, dar fără tot efortul ăla cu frămâtatul.

Dacă vrei să experimentezi cu umpluturi diferite pentru cozonac, ai multe opțiuni interesante. Poți alege între creme de nucă, mac, ciocolată, cacao cu unt, sau umpluturi de brânză de vaci, urdă, migdale, alune de pădure, rahat, stafide, și fructe confiate.

Rețeta de cozonac cu nucă

Ingrediente

  • 1 kg făină 000
  • 50 grame drojdie proaspătă
  • 500 ml lapte
  • 100 grame unt, cu 82% grăsime
  • 300 grame zahar
  • 100 ml ulei
  • 6 gălbenușuri de ou
  • Esențe, după gust
    • 1 lingură esență de vanilie sau 2 plicuri zahăr vanilat
    • 1 lingură esență de rom
  • coaja răzuită de la o portocală
  • coaja răzuită de la o lămâie
  • 1 linguriță sare

Pentru umplutură

  • 500 grame nuci măcinate
  • 350 grame zahăr pisat
  • un praf de sare
  • 1/2 cană lapte

Pentru uns

  • 1 ou bătut
  • 1 lingură de lapte

Mod de preparare

Cerne de 2-3 ori făina pentru a o aerisi.

Încălzește laptele, apoi adaugă zahărul, coaja de lămâie și de portocală, esența de vanilie și de rom, amestecând până se dizolvă zahărul.

Frecă gălbenușurile cu o linguriță de sare pentru a accentua culoarea lor.

Pregătește maiaua: amestecă drojdia cu o linguriță de zahăr, 3 linguri de lapte călduț și o lingură de făină. Las-o să crească până își dublează volumul.

Topește untul și amestecă-l cu uleiul.

Pune făina într-un vas mare și fă o adâncitură în mijloc. Acolo adaugă maiaua și gălbenușurile, amestecând cu o lingură. Încorporează treptat laptele, turnând puțin câte puțin.

Frământă aluatul energic pentru aproximativ 20-30 de minute. În timpul frământării, adaugă treptat amestecul de unt și ulei.

Acoperă aluatul cu folie alimentară și un prosop gros, păstrându-l într-o cameră călduroasă. Lasă-l să crească o oră.

Pentru umplutură: Se amestecă nucile trecute prin maşină cu zahărul pisat şi cu un vârf de linguriță de sare. Se adaugă cu 1/2 cană de lapte clocotit şi se freacă până se face pasta potrivit de consistentă (dacă este necesar, se mai adaugă lapte, dar cu grijă, deoarece pasta devine uşor prea moale). 

Împarte aluatul în 4 părți egale. Întinde fiecare parte într-o foaie.

Pe fiecare foaie, distribuie uniform umplutura, într-un strat cât mai egal, apoi rulează-le.

Împletește două rulouri și pune-le în formele de cozonac, unse și tapetate cu hârtie de copt.

Lasă cozonacii să crească din nou în formă, aproximativ 1-2 ore sau până își dublează volumul.

Unge cozonacii cu ou bătut și îi presari cu zahăr.

Coace-i în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 45 de minute. Evită deschiderea ușii cuptorului în primele 25 de minute.

Verifică dacă sunt gata cu o scobitoare sau cu lama unui cuțit subțire.

Lasă cozonacii în tavă pentru 2-3 minute, apoi scoate-i și acoperă-i cu hârtie de copt și un prosop curat. Lasă-i să se răcească înainte de a-i tăia.

Trucuri pentru cozonaci pufoși

În primul rând, toate ingredientele să fie la temperatura camerei. Cel mai indicat ar fi să le scoți cu câteva ore înainte.

De asemenea, e important să ai vasul de frământat călduț. Poți să-l clătești cu apă fierbinte și apoi să-l ștergi bine. Și ține minte, folosește doar ouă de găină, nu de rață sau de gâscă.

Dacă vrei să ai un aluat cu o culoare frumoasă, galbenă, ai trei opțiuni: fie pui sare direct în gălbenușuri, fie folosești ouă de la găini care au fost hrănite cu porumb, sau, dacă te simți aventuros, adaugă puțin șofran dizolvat în lapte, chiar în făină. Când pregătești maiaua, încălzește puțin laptele - dar ai grijă să nu fie fierbinte.

La frămâtat, nu trebuie să te chinui ore în șir și nici să bați aluatul de blat. Vreo 20 de minute sunt de ajuns. Știi că ai terminat când aluatul se desprinde ușor de pe mâini, e elastic și face bășici.

Lasă aluatul să crească într-un loc cald și umed. O temperatură ideală pentru dospirea aluatului este de aproximativ 28 de grade Celsius. Asigură-te că aluatul este acoperit cu folie de plastic (nu prosop) pentru a preveni uscarea. 

Nu exagera cu dospirea aluatului. Dacă aluatul crește prea mult, va deveni moale și lipicios și va fi mai dificil de lucrat. Dospirea aluatului timp de aproximativ 1-2 ore este de obicei suficientă.

Înainte de a începe să lucrezi aluatul pentru tăvi, unge bine blatul și mâinile cu ulei. După ce ai pus umplutura, lasă cozonacii să crească în tăvi până ajung la marginea de sus. Apoi, înainte de a-i băga în cuptor, unge-i cu ou bătut amestecat cu puțin lapte. Și, foarte important, nu deschide ușa cuptorului în primele 20-25 de minute. Dacă vezi că se rumenesc prea tare deasupra, acoperă-i cu o hârtie de copt ca să nu se ardă, până se coc bine și în interior.

Așa, acum ești gata să faci cei mai buni cozonaci!