Vezi cum se prepară o ciorbă țărănească de pui, gustoasă și sănătoasă, cu multe legume și o explozie de arome și de culori în farfurie. Cea mai bună alegere pentru un prânz perfect.

Ciorbă țărănească de pui. Rețeta clasică, cu multe legume

O ciorbă gustoasă și sănătoasă, după o rețetă clasică, este cea mai bună alegere pentru un prânz perfect. Astăzi vă propunem o ciorbă țărănească de pui, cu multe legume și o explozie de arome și de culori în farfurie. Se face foarte simplu și puteți folosi orice fel de carne în loc de pui. O puteți înlocui cu carne de porc sau de curcan și veți avea o ciorbă tradițională delicioasă și diferită la gust, pornind de la aceeași rețetă.

Puteți folosi și alte legume dacă aveți prin frigider și doriți să le puneți, cum ar fi mazăre sau fasole verde. Este ideal dacă folosiți carne de pui de țară, dar ciorba va ieși foarte gustoasă și cu carne cumpărată.

Cum se prepară ciorba țărănească de pui

Timp total 2 ore

Ingrediente

  • 1 pui mediu
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 1/2 țelină
  • 1 ardei gras
  • 1 păstârnac
  • 3 roșii
  • 2 cartofi
  • 1 cană borș
  • cimbru uscat
  • 2 foi de dafin
  • leuștean pentru servit
  • sare
  • piper
  • 2-3 linguri ulei

Mod de preparare

Spălați bine carnea de pui în apă rece. Tocați mărunt legumele, iar morcovul îl puteți da pe răzătoare. Lăsați roșiile și cartofii pentru mai târziu.

Puneți legumele la călit în câteva linguri de ulei. Când s-au călit, adăugați 2-3 litri de apă peste și puneți carnea de pui în oală. Îndepărtați spuma care se formează la suprafață și lăsați carnea să fiarbă la foc mic, cel puțin o oră.

Asezonați cu sare, piper, cimbru uscat și foile de dafin. Curățați roșiile și tăiați-le cubulețe, la fel și cartofii. Adăugați roșiile, cartofii și borșul în oală și mai lăsați să fiarbă 15-20 minute. Opriți focul și mai adăugați sare, dacă simțiți că mai este nevoie.

Serviți ciorba cu leuștean sau pătrunjel proaspăt tocat și cu smântână.