Chifteluțele sunt o idee excelentă și rapidă atunci când aveți niște carne tocată la îndemână. Simple sau aromate cu condimente, din carne de porc, vită sau pui, chifteluțele sunt bune în orice combinație de gusturi, atât calde cât și reci. 

Și dacă v-ați plictisit de gustul clasic al chifteluțelor, puteți să le dați un gust aparte în combinație cu un sos iute, pe care îl adăugați la final. Le puteți servi cu piure, orez, sau orice garnitură cu un gust mai neutru, pentru că sosul iute este suficient pentru a le pune în valoare. 

Chifteluțe de pui cu sos Buffalo
Timp total 30 minute

Ingrediente

  • 500 g piept de pui sau de curcan
  • 1/2 cană pesmet
  • 1 ou
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 1/2 linguriță paprika
  • sare
  • piper
  • verdeață
  • 1/2 cană sos iute (Buffalo)

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 200 de grade și pregătiți o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Amestecați într-un bol: carnea tocată, pesmetul și oul și lăsați 5 minute, astfel încât pesmetul să absoarbă excesul de lichid. Adăugați ceapa și usturoiul tocate mărunt, morcovul dat pe răzătoare, verdeața tocată fin, sare, piper și paprika. Amestecați cu mâna până când toate ingredientele s-au combinat.

Folosind o linguriță, faceți chifteluțe de mărimi potrivite. Formați chifteluțele cu mâna umezită și puneți-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dați la cuptor pentru 20-25 de minute sau până când chifteluțele s-au rumenit frumos.

La final, puneți chifteluțele pe o farfurie sau tavă și turnați sosul iute peste ele, cât sunt încă fierbinți. Serviți cu garnitura preferată sau simple.

Poftă bună!