Învață cum să faci chiftele de curcan la cuptor - o alternativă mai sănătoasă și la fel de delicioasă! Rețeta simplă pentru o cină savuroasă și ușoară.

Chiftele de curcan la cuptor. Rețetă ușoară și sănătoasă

Carnea tocată este unul dintre cele mai versatile ingrediente din bucătărie. Se poate folosi într-o mulțime de feluri și rețete și nu ai cum să te plictisești de ea. Să ne gândim numai la chiftele, perișoare, sarmale, ardei umpluți, lasagna, musaca, spaghete bolognese și câte și mai câte.

Chifteluțele sunt un preparat foarte simplu de făcut, rapid, pot fi folosite la aperitiv sau ca fel principal. Să nu mai spunem că le poți face un sos de roșii și ai încă o masă diferită, pornind de la același preparat.

Chifteluțele din carne de curcan sunt mai ușoare pentru digestie decât cele de porc sau vită, cu mai puține calorii și mai puțină grăsime. Le poți face prăjite sau la cuptor, cu sau fără garnitură, sunt spornice și vor fi pe placul tuturor din familie.

Chiftelele de curcan la cuptor sunt o variantă mai sănătoasă și mai puțin grasă în comparatie cu cele prajite. Prin coacerea lor in cuptor, reduci și mai mult cantitatea de grăsime. În cuptor, chiftelele se coc în propriul lor suc, păstrând gustul dar fără grăsimi extra.

Rețeta de chiftele de curcan la cuptor

Preparare 15 minute
Gătire 30 minute
Timp total 45 minute

Ingrediente

  • 1 kg carne de curcan
  • 2 linguri făină
  • 1/2 legătură mărar proaspăt
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 ouă
  • 1 cartof
  • 1 ceapă
  • Sare și piper

Mod de preparare

Începe prin a toca carnea de curcan, dacă nu este deja tocată.

Dă prin mașina de tocat cartoful și ceapa. Zdrobește cățelul de usturoi.

Într-un bol mare, amestecă carnea tocată de curcan, cartoful și ceapa tocate, usturoiul zdrobit, mărarul proaspăt tocat, ouăle, sare și piper după gust.

Dacă observi că amestecul este prea apos, adaugă încă o lingură de făină pentru a ajuta la legarea compoziției.

Formează chifteluțele rotunde sau plate, în funcție de preferințele tale.

Înainte de a pune chiftelele în cuptor, asigură-te că acesta este preîncălzit la 180 grade Celsius.

Așază chifteluțele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și introdu-le în cuptorul preîncălzit. Lasă-le să se coacă până când capătă o culoare aurie apetisantă.

Dacă chifteluțele sunt mai mari, s-ar putea să necesite un timp de coacere puțin mai lung. Pentru chifteluțe de dimensiuni medii, 20-30 de minute ar trebui să fie suficient.

Chiftelele sunt gata atunci când au o culoare aurie și o textură fermă la atingere. Poți verifica cu o scobitoare; dacă aceasta iese curată, chiftelele sunt gătite.

După ce le scoți din cuptor, lasă chiftelele să se odihnească câteva minute înainte de a le mânca.

Cu ce le poti mânca

Un clasic care merge perfect cu chiftele etse piureul de cartofi. Pentru a adăuga un contrast proaspăt și viu, gândește-te la o salată verde crocantă, cu roșii cherry dulci, felii subțiri de castravete și poate câteva frunze de rucola. Un dressing simplu din ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper va lega toate aromele împreună.

Și pentru a adăuga și mai multă varietate, poți coace niște legume de sezon în cuptor. Vinete, ardei și dovlecei tăiați felii și stropiți cu un pic de ulei de măsline și condimente, coapte până devin aurii și suculente, vor adăuga un plus de culoare și nutrienți mesei tale.

Beneficiile consumului de carne de curcan

Carnea de curcan e nu doar gustoasă, dar și bună pentru sănătate. Este bogată în proteine, ceea ce e important pentru mușchi și pentru repararea țesuturilor. Și ce e și mai bine, are puține grăsimi, mai ales pieptul de curcan, care e super pentru cei care vor să mănânce sănătos sau să slăbească.

Consumul de curcan e bun și pentru inima ta. Are mai puțin colesterol și grăsimi saturate decât carnea de porc sau vită.

Carnea de curcan conține vitamine B, cum ar fi B6 și niacină, care ajută corpul să transforme mâncarea în energie. Plus, e și o sursă bună de minerale, cum ar fi seleniul, care e important pentru sănătatea glandei tiroide și pentru imunitate.

Datorită conținutului scăzut de grăsimi și a numărului redus de calorii, carnea de curcan e o opțiune bună dacă vrei să îți controlezi greutatea.

Pe lângă toate beneficiile pentru sănătate, carnea de curcan e și ușor de gătit. Poți face tot felul de mâncăruri cu ea, de la chiftele până la fripturi sau salate.