Tarta cu lămâie este desertul perfect dacă nu vă plac mâncărurile prea dulci. Combinația ideală între gustul dulce și cel acrișor, tarta cu lămâie se face ușor, dar are nevoie de puțină răbdare, pentru că pentru unii rețeta poate părea migăloasă. 

Tarta cu lămâie se poate face în mai multe feluri, în funcție de preferințe și de rețetă. Noi am ales-o pe cea mai ușoară și una dintre cele mai populare. Vă garantăm că este și foarte gustoasă! Dacă vreți să vă convingeți singuri, trebuie să o încercați!

Tartă cu lămâie - echilibrul perfect între dulce și acrișor
Timp total 1 oră

Ingrediente

  • 250 g făină
  • 70 g zahăr pudră
  • 125 g unt rece
  • 2 gălbenușuri
  • 5 linguri de apă
  • Pentru cremă:
  • 150 g zahăr pudră
  • 100 ml zeamă de lămâie
  • 120 ml smântână pentru gătit
  • 4 ouă
  • coaja de la 2 lămâi

Mod de preparare

Puneți făina într-un bol și adăugați untul rece, tăiat cubulețe, zahărul pudră și un praf de sare. Începeți să încorporați untul în făină și amestecați până când obțineți un aluat sfărâmicios.

Adăugați gălbenușul și apa și frământați câteva minute. Acoperiți aluatul cu o folie de plastic și lăsați-l la frigider pentru 15-20 de minute.

Întindeți aluatul într-o tavă rotundă, pentru tartă, tapetată cu unt. Întindeți aluatul și pe pereții tăvii și puneți deasupra o bucată de hârtie de copt și o jumătate de kilogram de boabe de orez/ fasole/ năut, orice aveți prin casă, astfel încât aluatul să nu se umfle în cuptor.

Puneți aluatul în cuptorul preîncălzit, la 190 de grade, pentru 15 minute. Scoateți tava, dați la o parte boabele și mai puneți la cuptor, la foc mai mic de data aceasta, pentru încă 15 minute.

Cât timp crusta se răcește, vă puteți ocupa de cremă. Puneți într-un bol ouăle și zahărul pudră și amestecați-le bine cu un tel. Adăugați smântâna dulce, zeama și coaja de lămâie și amestecați din nou.

Turnați crema peste crustă și dați la cuptor din nou, pentru o jumătate de oră, la 150 de grade.

Lăsați câteva ore la frigider tarta cu lămâie înainte de a o servi.

Poftă bună!