Atunci când ai poftă de ceva dulce și rapid, o budincă de vanilie te poate scoate din încurcătură. Se face repede, simplu și nu aveți nevoie decât de câteva ingrediente, pe care oricine le are în bucătărie. 

În funcție de gusturi și de cât de puternic vreți să fie gustul de vanilie, puteți pune două păstăi în loc de una, sau o linguriță de extract de vanilie. 

De asemenea, puteți transforma foarte ușor această budincă în una de ciocolată, adăugând două linguri de cacao. 

Budincă de vanilie - rapidă și delicioasă
Timp total 30 minute

Ingrediente

  • 60 g amidon de porumb
  • 180 g zahăr
  • 370 ml lapte
  • un praf de sare
  • 3 gălbenușuri de ou
  • 1 linguriță unt
  • 1 păstaie de vanilie

Mod de preparare

Într-un vas pe foc, puneți laptele, zahărul, amidonul, un praf de sare și semințele din păstaia de vanilie și amestecați. Când începe să fiarbă, dați la o parte de pe foc. Turnați un polonic din amestec peste gălbenușuri și amestecați bine.

Turnați gălbenușurile în vas, puneți din nou pe foc și lăsați să fiarbă până când s-a îngroșat puțin și devine cremos. Opriți focul și adăugați untul, după care amestecați bine. Budinca se va mai îngroșa și după ce se răcește.

Turnați budinca în recipiente mici și lăsați să se răcească complet înainte de a servi.

Poftă bună!