Bucătăria franțuzească este extrem de ofertantă atunci când vine vorba despre deserturi. Nici nu e de mirare că rețelete franțuzești de patiserie se regăsesc în patrimoniul Unesco. Astăzi vă propunem o rețetă de desert care să vă ducă cu gândul la patiseria fină franceză.

Sarlota este un desert extrem de popular și iubit, care a ajuns să fie savurat în toată lumea. Este, practic, o prăjitură cu blat și cremă de frișcă și fructe, cu o aromă subtilă de alcool. Pentru un rezultat ca la carte, folosiți un lichior de calitate, precum și ingrediente de calitate.

Șarlotă cu zmeură
Timp total 1 oră

Ingrediente

  • Pentru cremă:
  • 250 ml frișcă lichidă
  • 3 linguri lichior de fructe
  • 1 plic gelatină
  • 100 g zahăr
  • 750 g zmeură
  • Pentru șarlotă:
  • 7 linguri făină
  • 50 g zahăr
  • 4 ouă
  • 1 lingură unt
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • Sirop:
  • 3 linguri zahăr
  • 2 linguri zeamă de lămâie
  • 2 linguri lichior de fructe

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade și pregătiți o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Separați ouăle și amestecați gălbenușurile cu untul și cu zahărul, până când obțineți o cremă deschisă la culoare. Adăugați treptat făina și vanilia. Bateți albușurile spumă cu un praf de sare. Încorporați spuma în amestecul de gălbenușuri și turnați compoziția în tavă. Dați la cuptor pentru 30 de minute.

Între timp, vă puteți ocupa de cremă. Puneți zmeura pisată și zahărul într-o oală. Adăugați o ceașcă de apă fierbinte și lăsați amestecul să fiarbă 10 minute. Strecurați amestecul. Dizolvați gelatina într-o cană din acest amestec. Amestecați cu restul de piure și lăsați să se răcească.

Bateți frișca cu mixerul, până când capătă volum. Amestecați frișca cu jeleul de zmeură și omogenizați. Acum este momentul să puneți și lichiorul.

Când blatul s-a răcit, tăiați-l pe jumătate. Însiropați jumătatea de jos cu un amestec de zahăr, zeamă de lămâie și lichior. Puneți jumătate din cremă peste și adăugați și cealaltă jumătate de blat. Urmează încă un strat de cremă.

Dacă vreți să faceți șarlota sub formă de tort, o puteți îmbrăca în pișcoturi. Decorați cu frișcă și fructe proaspete.

Dați la frigider pentru 24 de ore. Poftă bună!