Cercetarile au aratat ca persoanele care au dormit in medie in jurul sase ore pe noapte si li s-a masurat talia, au cu aproximativ 3 cm mai mult decat persoanele care au dormit 9 ore pe noapte.

Iar cei care au dormit si mai putin, au avut kilograme si mai multe in plus. Rezultatele intaresc dovezile ca somnul insuficient ar putea contribui la dezvoltarea bolilor metabolice, cum ar fi diabetul zaharat.

Studiul, condus de dr. Laura Hardie, specialist in Epidemiologia Moleculara de la Universitatea din Leeds, nu numai ca a verificat legaturile dintre durata somnului, dieta si greutatea, dar si alti indicatori ai sanatatii metabolice globale, cum ar fi tensiunea arteriala, colesterolul din sange, zaharul din sange si functia tiroidiana.

Studiul a implicat 1.615 de adulți care au raportat cat timp au dormit si au tinut evidenta aportului alimentar. Participantilor li s-au luat probe de sange si li s-a inregistrat greutatea, circumferinta taliei si tensiunea arteriala. Cercetatorii s-au uitat la asocierile dintre durata somnului si acesti parametri biologici.

Greg Potter, unul dintre cercetatorii de la Leeds, a declarat ca numarul persoanelor cu obezitate din intreaga lume s-a dublat din 1980. Obezitatea contribuie la dezvoltarea multor boli, in special a diabetului de tip 2. Legatura dintre somn si greutate are implicatii cruciale pentru sanatatea publica.

Somnul pentru o perioada mai scurta a fost, de asemenea, legat de scaderea nivelului colesterolului HDL din sange - un alt factor care poate provoca probleme de sanatate. Colesterolul HDL este colesterolul "bun" care ajuta la eliminarea grasimilor "rele" din sange. In acest sens, nivelurile ridicate de colesterol HDL protejeaza impotriva unor afectiuni cum ar fi bolile de inima. Alte studii au sugerat ca lipsa somnului poate duce la optiuni alimentare nesanatoase.

Importanta unui somn suficient
Pentru ca s-a demonstrat ca adultii care nu dorm suficient sunt mai predispusi la a fi supraponderali sau obezi, concluziile subliniaza importanta orelor in care dormi.

Durata somnului suficient difera de la om la om, dar consensul actual este ca 7-9 ore sunt suficiente pentru majoritatea adultilor.