Dacă sunteți fani chips-uri, în general, și fani chips-uri Lay's, în particular, probabil știți deja că ei au în fiecare sezon câteva arome noi, ediție limitată, pe lângă aromele clasice, prezente tot timpul pe piață.

Vara aceasta, gusturile care s-au adăugat colecției Lay's sunt: Tomato&Herbs și Chicken with spices. Odată cu lansarea gusturilor ediție limitată, cei de la Lay's au lansat și o campanie cu premii, despre care poți afla de pe pagina lor de Facebook.

Cum sunt aromele noi de la Lay's?

Tomato&Herbs

O combinație de gusturi ușor atipică pentru niște chips-uri din cartofi, dar care se potrivește cu vara.

Aroma te duce cu gândul mai degrabă la bruschete, datorită gustului de roșii. Aroma de ierburi nu prea se simte, așa că dacă vă așteptați la un gust puternic de ierburi aromatice, nu o să-l găsiți.

Chicken with spices

Gustul nu diferă foarte mult de aroma Lay's Chicken, care se găsește în colecția permanentă de arome Lay's. Se simt condimentele, gustul este ușor picant, dar nu exagerat.

Dacă ar fi să alegem una dintre cele două arome noi, aceasta ar fi câștigătoare la puncte.

Drumul cartofilor Lay's

Cei de la Lay's au și o campanie de informare pe care o desfășoară de câțiva ani în România. Documentează întreg procesul de producție a chips-urilor, de la plantarea, la recoltarea cartofilor și până la etapele prin care trec aceștia odată ajunși în fabrică și până să ajungă sub formă de chips-uri în pungile de pe rafturile magazinelor.