Toată lumea se îngrașă câteva kilograme în perioada Sărbătorilor și este normal să fie așa. Ce te faci însă dacă nu ești într-o formă tocmai bună nici înainte de a te bucura de toate bunătățile și te gândești cu groază cât de greu va fi să dai jos în ianuarie kilogramele acumulate?

Până atunci, există o soluție să fii în formă chiar de Sărbători. Chiar dacă am intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile, din fericire, există câteva diete-fulger care vă ajută să scăpați de câteva kilograme în zonele problematice și să vă detoxifiați organismul, înainte de a-l bombarda cu toate bombele calorice de Crăciun și Revelion.

Una dintre aceste soluții rapide și eficiente este dieta indiană sau dieta de 7 zile. Este o cură de slăbire vegetariană, numai bună de urmat în post, care promite să vă scape de 5 până la 8 kilograme.

Ce este dieta indiană?

Dieta indiană este una dintre cele mai sănătoase și mai eficiente cure de slăbire, pentru că, pe lângă pierderea câtorva kilograme, ajută la detoxifierea organismului, vă garantează un abdomen plat și o piele mai strălucitoare.

Dacă începeți să țineți dieta indiană, este important de știut că trebuie să beți minimum 10 pahare de apă pe zi.

Ziua 1

Prima zi este o undă de șoc pentru organism, pentru că aveți voie să mâncați doar fructe. Puteți consuma orice fruct, în afară de struguri, banane, litchi și mango, adică fructele cu indice glicemic mare. Fructele pot fi consumate în orice cantitate și, având în vedere că e iarnă, este recomandat să consumați cu încredere mere, portocale, rodii, citrice. Puteți mânca de câte ori pe zi vreți, dar doar fructe.

Ziua 2

A doua zi este dedicată legumelor. Puteți mânca legume în orice cantitate, crude sau fierte. Vă puteți începe ziua chiar cu un cartof fiert, pentru că vă va da energie pentru toată ziua. Puteți folosi mirodenii pentru a da gust legumelor.

Ziua 3

Ziua a treia este o combinație din primele două, adică fructe și legume, plus multă apă. Evitați cartofii, de această dată, pentru că veți avea destui carbohidrați din fructe.

Ziua 4

În această zi aveți voie să mâncați până la 6 banane (pentru că în ziua de fructe le-ați evitat) și puteți bea patru pahare de lapte. Tot în această zi, puteți mânca un bol de supă de legume diluată, la una dintre mesele zilei.

Ziua 5

În această zi aveți voie să mâncați roșii, brânză de vaci proaspătă și varză. Puteți face o supă de roșii sau le puteți consuma ca atare, dar nu mai mult de 6 tomate într-o zi. Atenție: în această zi este nevoie să beți puțin mai multă apă decât de obicei.

Ziua 6

În penultima zi de dietă aveți voie să mâncați din nou brânză și legume, dar fără roșii de data aceasta. Schimbările sunt vizibile deja și este mult mai ușor să rezistați, știind că mai este o singură zi.

Ziua 7

A șaptea și ultima zi de dietă este cea mai importantă. Puteți bea suc fresh de fructe (făcut în casă). O ceașcă de orez brun și multe legume completează meniul din această zi.

La finalul acestei săptămâni veți observa schimbări majore în ceea ce privește greutatea și aspectul fizic. Puteți slăbi între 5 și 8 kilograme, în funcție de greutatea de la care porniți. Este important ca în aceste zile să evitați alcoolul, orice băutură îndulcită și cafeaua. Niciun alt aliment în afară de cele menționate nu este permis.

Pentru rezultate optime, puteți face și o jumătate de oră de mișcare în fiecare zi. Datorită faptului că nu este o dietă restrictivă din punct de vedere cantitativ, organismul va primi cantitatea de mâncare de care are nevoie într-o zi, fără să vă simțiți slăbit sau amețit.

Cura indiană este ideală în post, dar și pentru persoanele vegetariene. Vă ajută să vă intrați în formă și să arătați perfect în ținuta de Revelion. Dacă simțiți nevoia, puteți relua cura după Sărbători.