10 trucuri care te ajută să slăbești eficient vara

facebook email

stil de viata

10 trucuri care te ajută să slăbești eficient vara

Vara este cel mai ușor să pierdem în greutate, iar aceste trucuri vin în ajutorul nostru.

Vara este cel mai ușor să urmăm un regim alimentar sănătos. Avem la dispoziție o mulțime de fructe și legume proaspete, românești, pe care să le includem în alimentația zilnică. Tocmai de aceea, este și mai ușor să pierdem în greutate în sezonul cald. Mai mult decât atât, vara organismul nostru nu are nevoie de la fel de multe calorii ca iarna pentru a funcționa la parametrii optimi.

Nu degeaba se spune că vara este cel mai ușor să slăbești. Fie că te pregătești de concediu sau pur și simplu vrei să scapi de câteva kilograme, acum este momentul cel mai potrivit să faci o schimbare în viața ta. Și nu este nevoie de diete complicate și restrictive, câteva schimbări aparent minore vor face diferența la cântar și la felul în care te simți.

1. Ia o pauză de la alcool

Știm că vara este tentant să te răcorești cu o bere rece, dar, din punct de vedere chimic, alcoolul are aceeași compoziție ca zahărul și, implicit, un număr asemănător de calorii. Încearcă să renunți la alcool în timpul săptămânii și să bei doar în weekend, cu măsură.

2. Alege carbohidrații cu grijă

În loc de carbohidrați rafinați, care cresc nivelul de zahăr din sânge (dulciuri, pâine albă, carofi), optează pentru carbohidrați cu ardere lentă: cereale integrale, orez brun, pâine neagră, paste integrale.

3. Supe și ciorbe

În sezonul cald, supele și ciorbele sunt cele mai bune prietene ale siluetei noastre. Au puține calorii, sunt hrănitoare și reprezintă o alegere ideală pentru prânz. O porție generoasă de ciorbă nu va lăsa loc și pentru felul doi, așa că reduceți la jumătate numărul de calorii ingerate la o masă.

4. Fructe de sezon în loc de dulciuri

Vara avem la dispoziție pepene roșu și galben, delicioase, ieftine și sărace în calorii. Înlocuiește ciocolata pentru care ai opta în mod normal cu o porție de pepene rece.
Poți consuma și înghețată, cu măsură, pentru că dintre dulciuri, are cele mai puține calorii. Dacă optezi pentru înghețată făcută în casă, fără zahăr, chiar nu ai de ce să te simți vinovat.

5. Fă mai mult sport

E vară, asta înseamnă că ziua e mai lungă și îți permite să faci mai multe lucruri. Ieși la o tură de alergare în parc sau în cartier după ce apune soarele și se mai răcorește puțin. Găsește-ți un partener de alergat și lucrurile vor veni de la sine.
Mergi la piscină? Perfect! În loc să stai doar la soare, dă câteva ture de bazin înot. Este sportul care antrenează toți mușchii din corp și arde destul de multe calorii. Nu te vei mai simți așa vinovat pentru pizza aceea pe care o mănânci după.

6. Regula 75% - 25%

Această regulă presupune ca, la o masă, trei sferturi din farfurie să fie legume sau salată și doar un sfert carne sau carbohidrați. Atenție: nu amândouă în același timp! Optează pentru o friptură la grătar și un bol cu salată de crudități care poate fi cât de mare vrei tu.

7. Limonadă în loc de fresh

Sucurile din fructe stoarse, chiar dacă sunt naturale, conțin o cantitate mare de zahăr și una mai mică de fibre. Optează pentru limonadă cu miere atunci când ai poftă de ceva de băut, iar fructele consumă-le ca atare.

8. Hidratează-te!

Poate cel mai important aspect, nu numai vara. Hidratarea este cu atât mai importantă în sezonul cald, când transpirăm și pierdem apă prin piele. Bea cel puțin doi litri de apă pe zi, pentru a menține un echilibru de hidratare în organism. Poți opta și pentru ceaiuri reci, care să ajute digestia. Ceaiul verde cu lămâie este o alegere nemaipomenită în acest sens.

9. Ai grijă la cafea și produse derivate!

Oricât de bun ar fi, un frappe cu gheață, frișcă și topping de ciocolată are calorii cât un desert generos. Nu-ți face un obicei din a-ți începe ziua cu așa ceva, ci păstrează-l ca răsfăț, pentru weekend. Optează pentru cafea neagră sau ceai negru. Îți dă energia de care ai nevoie, fără să vină la pachet cu un număr uriaș de calorii.

10. Nu uita să te răsfeți

Acordă-ți o zi pe săptămână, să zicem duminica, în care să te răsfeți cu toate produsele de la care te-ai abținut în timpul săptămânii. O zi de ”cheat diet” este recomandată în orice dietă. Nu trebuie să-ți faci griji, dacă ai mâncat corect toată săptămâna, nu ai cum să strici într-o zi rezultatele obținute. În plus, te ajută foarte mult psihic, să rămâi fidel regimului de viață sănătos și să nu fii frustrat din cauza abstinenței. Nimic nu este interzis, ci trebuie doar să mai aștepți câteva zile pentru a te bucura de gustul lui.

Vezi si:

Trebuie sa vezi si...

Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei o linguriță de oțet pe zi?

Oțetul este benefic pentru sănătate și poate ajuta la tratarea anumitor afecțiuni.

Uleiul de cocos - periculos pentru sănătate?

Beneficiile uleiului de cocos sunt demontate de unii specialiști, care îl consideră periculos.

Dieta Nordică - cel mai sănătos regim alimentar DIN LUME

Dieta Nordică este considerată ca fiind cea mai sănătoasă, de către Organizația Mondială a Sănătății.

Dieta low-carb - regimul care vă ajută să slăbiți și are beneficii pentru sănătate

Dieta low-carb este un regim care vă ajută să pierdeți eficient în greutate și are și numeroase beneficii asupra sănătății.

Dieta low-carb - regimul care vă ajută să slăbiți și are beneficii pentru sănătate

Dieta low-carb este un regim care vă ajută să pierdeți eficient în greutate și are și numeroase beneficii asupra sănătății.

Cafeaua, o dependență sănătoasă. Ce beneficii are consumul de cafea

Cafeaua poate ține la distanță unele boli, atunci când este consumată în cantitatea corectă.

facebook whatsapp email

Autentifica-te pentru a comenta