Se spune că atunci când ești însărcinată, trebuie să mănânci cât pentru doi. Adevărul este că trebuie să mănânci responsabil pentru doi. Viitoarele mămici sunt mai sensibile la anumite bacterii din alimente pe perioada sarcinii.

Asta și faptul că viața fătului este influențată de tot ce consumă viitoarea mamă fac să existe o listă cu alimente periculoase pentru sănătatea ei și a bebelușului.

Carnea crudă

Fructele de mare și peștele crud, precum și friptura în sânge pot fi surse de infecție cu bacterii, toxoplasmă și salmonela, la care gravida este expusă.

Mezelurile

Unele dintre ele sunt contaminate cu listeria, o substanță care poate duce la avort spontan.

Pește care conține mercur

Unele tipuri de pește conțin o cantitate mare de mercur. Consumat în timpul sarcinii, mercurul poate afecta sistemul nervos al bebelușului. Tipurile de pește care conțin mercur sunt: rechinul, peștele spadă și macrou. Și tonul poate conține mercur, dar dacă este consumat cu moderație nu este periculos.

Scoicile

Evitați stridiile și alte scoici care se consumă în stare crudă. Scoicile negătite sunt sursa cea mai frecventă de infecții digestive și sunt periculoase și când nu ești însărcinată.

Ouă crude

Cremele pe bază de ou crud, maioneza, înghețata, sosurile și alte alimente care conțin ou în stare crudă pot fi surse de infectare cu salmonella.

Brânzeturile fermentate

Pot conține listeria, bacteria despre care pomeneam mai sus. Brânza Brie, Camembert, Roquefort, Feta, Gorgonzola ar trebui evitate dacă nu sunt făcute din lapte pasteurizat.

Lapte nepasteurizat

Aceeași bacterie, listeria, este periculoasă și în cazul laptelui nepasteurizat sau nefiert.

Pateul

Pasta pe bază de carne sau pește este, de asemenea, periculoasă, din cauza aceleiași bacterii. Este vorba despre cele artizanale, făcute în casă. Cele la conservă nu conțin listeria.

Cofeina

În timp ce unele studii arată că nu e periculoasă o cantitate moderată de cafea, altele indică cafeina ca posibilă cauză a avortului spontan. Este bine să fie evitată, cel puțin în primul trimestru de sarcină.

Alcoolul

Orice gravidă responsabilă știe că alcoolul nu este permis deloc pe parcursul sarcinii. De asemenea, alcoolul trebuie evitat și pe perioada alăptării.